Acasă Actualitate Cargo şi DJ Project cântă în Unirii, de Ziua Europei, în 9...

Cargo şi DJ Project cântă în Unirii, de Ziua Europei, în 9 mai

DISTRIBUIȚI

Începe “Timişoara – Mica Vienă”
Ziua Europei va fi sărbătorită şi prin cântec la Timişoara, alături de alte acţiuni prilejuite de această zi. Cu ocazia Zilei Europei, de 9 mai, Primăria Timişoara va organiza un concert în Piaţa Unirii, care va marca şi începutului stagiunii proiectului cultural "Timişoara – Mica Vienă”. De la ora 21.00, pe scena de langă Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii vor canta DJ Project şi trupa Cargo. DJ Project, adică Gino Manzotti, Maxx şi Giulia, au lansat până acum 7 albume, ultimul, anul trecut – „In the Club”. Cargo va urca pe scenă în următoarea componenţă: Cristi Pup – clape, Alin Achim – chitară bass, Tavi Pilan – tobe, Adrian Igrişan – voce şi chitară şi Adi Bărar – chitară. Grupul Cargo s-a înfiinţat în Timişoara, în 1985, avându-l ca membru fondator pe chitaristul Adrian Bărar. Timişorean fiind, acesta a creat explicaţia de dicţionar "grup rock din Timişoara", deşi doi din actualii membri sunt arădeni – solistul Adrian Igrişan şi tobarul Octavian Pilan; unul e hunedorean – clăparul Cristian Pup, toţi fiind deja stabiliţi în Timişoara. Trupa a lansat  7 albume – Povestiri din gară – 1992, Destin – 1995, Ziua Vrăjitoarelor – 1998, Cargo şi Corala Teofora din Timişoara – 1996, Bagă-ţi minţile în cap – 2000, Spiritus Sanctus – 2003,  XXII Best of – 2007, mai multe videoclipuri si numeroase single-uri.  Acest concert deschide “Timişoara – Mica Vienă”, stagiunea 2010. “Timişoara – Mica Vienă” este un proiect al Primăriei Timişoara, început în anul 2005 şi dedicat artiştilor tineri, dar şi consacraţi, o manifestare care îşi propune să reintroducă spaţiul baroc al Pieţei Unirii, una din cele mai frumoase pieţe din Europa, în circuitul cultural şi turistic naţional şi internaţional, în acest fel punându-se în valoare, bogăţia arhitecturală a acestei pieţe şi multiculturalitatea oraşului nostru. Manifestările din programul Timişoara – Mica Vienă promovează ideea de a scoate arta în stradă, de a oferi publicului liberul acces la manifestări culturale de calitate, în aer liber, pe toată durata verii, perioadă în care instituţiile culturale ale oraşului sunt în vacanţă. Începând cu luna mai şi până în septembrie, în fiecare an, evenimentele artistice organizate în Piaţa Unirii oferă continuitate vieţii culturale timişorene. “Promovarea artei în stradă face din „Timişoara –Mica Vienă” un proiect cu caracter social, care permite accesul la cultură în mod liber, tuturor persoanelor. De asemenea, ”Timişoara – Mica Vienă” este un proiect educaţional, de mijlocire a legăturii dintre cetăţeni şi actul cultural şi îşi propune creşterea capacităţii de comunicare şi exprimare a artiştilor, de participare afectivă şi implicare directă a tinerei generaţii în viaţa culturală a oraşului”, transmite viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.

Comentarii

comentarii