Acasă Cultura Cartea lunii septembrie este un Nobel din 1961, la Două Bufnițe Timișoara

Cartea lunii septembrie este un Nobel din 1961, la Două Bufnițe Timișoara

DISTRIBUIȚI

Libraria La Două Bufnițe, din Piața Unirii din Timișoara, a stabilit: Cartea lunii septembrie este strălucitorul roman “E un pod pe Drina…” scrisă de Ivo Andric, Premiul Nobel pentru Literatură în 1961, traducători Gellu Naum şi Ioana G. Seber.

La jumătatea secolului al XVI-lea, un paşă dă poruncă se ridice un pod peste Drina, rîul care străbate orăşelul bosniac Vişegrad. Aşa începe istoria – cu pietre albe aduse de departe şi cu muncă zdrobitoare. Pînă la Primul Război Mondial, podul acesta, făcut din unsprezece arcade mlădioase, e martor al tuturor schimbărilor, suferinţelor şi tulburărilor care trec peste locuitori: stăpînirile se duc una după alta, scoţînd din rădăcini o parte din obiceiurile oamenilor şi punînd altele în loc, generaţiile cele noi îşi amintesc din ce în ce mai şters cum era traiul celor vechi, bătrîni şi tineri, creştini, musulmani şi evrei se întîlnesc pe pod şi privesc cum le trece viaţa, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: şi al celei mari, plină de războaie, anexări, măriri şi decăderi de imperii, şi al celei mici, cu drame şi neînţelegeri omeneşti, cu împăcări cu soarta şi cu fericiri mărunte. Salutat drept un „Tolstoi iugoslav“ – odată cu traducerea în franceză a romanului (traducere care a dat semnalul unui succes mondial), Ivo Andrić face în E un pod pe Drina… ceva mai mult decît o sobră frescă istorică: aceasta e însoţită de o fermecătoare plăcere, aproape orientală, a povestirii, dar şi de crude reprezentări literare pentru ceea ce se numeşte „mersul înainte al istoriei” – implacabil şi, de cele mai multe ori, nedrept –se arată în prezentarea fascinantului roman.

 

Comentarii

comentarii