Acasă Cultura Casele magice ale Timișoarei

Casele magice ale Timișoarei

1358
DISTRIBUIȚI

Niște copii talentați au scris o carte despre clădirile emblematice ale Timișoarei … și nu numai, cu titlul ”Casele magice ale Timișoarei”, apărută la editura Planetarium.

Ei au fost coordonați de către doi timișoreni speciali – Virgiliu Vițan și Petru Ilieșu.

Gestul lor frumos nu se oprește aici. O parte din cărți au fost puse în vânzare prin Clubul Kiwanis, în folosul Spitalului de Copii Timișoara.

O altă parte a fost donată bibliotecilor școlare din județ și 360 de volume au fost oferite în dar Primăriei Timișoara, pentru a fi date delegaților ce vor vizita instituția și orașul nostru, iar eu mă bucur că am putut fi de ajutor pentru realizarea acestora.

Mulțumiri sponsorilor care au suportat costurile tipăririi acestei ediții a cărții: Asociația Sapientia, Asociația Timisiensis și SC. Leman Industrie SRL – este mesajul lui Corneliu N. Vaida.

Comentarii

comentarii