După săptămânile de carantină în penitenciarul de maximă siguranță Rahova, Ioan Niculae a fost transferat la Jilava. Spre bucuria cvazi-generală. Ca orice om de afaceri, dintre cei care au reușit să adune o avere în ultimii douăzeci şi cinci de ani, Ioan Niculae este profund antipatizat de cetățeanul obișnuit. De altfel, nici nu are o figură prea simpatică. Bucuria este generală. Doamna Laura Codruța Koveşi, în fruntea DNA, a reputat o nouă victorie. La zvârlit după gratii pe cel mai bogat român. În ce constă, însă, până la urmă, marea victorie?
Din vestitele topuri ale anilor trecuți, topuri ale românilor bogați, nu a mai rămas în picioare mai nimic. Poate Ion Ţiriac. Dar, din câte știu, acesta are legături mult prea puternice cu Germania pentru a fi prea ușor zdruncinat. Poate Puiu Popoviciu să mai fi rămas. Dar și Popoviciu are legături, de același fel, cu Statele Unite. Dacă nu cumva și cetățenie. Și fiindcă am amintit de el, o figură distinsă, un om rafinat și la propriu și la figurat, cu o ținută, cel puțin aparent, exemplară, este și el la fel de antipatizat de cetățeanul român ca și toți ceilalți care au pus ban peste ban. Indiferent dacă au făcut-o corect sau nu. Acest reflex, legat, până la urmă, de capra vecinului, un reflex mioritic într-un fel, stă la baza popularității de care, încă, se bucură DNA. Și, era să uit, după Niculae, din câte se vede, vin la rând patronii Murfatlar. Pentru că, nu-i așa, și în industria de vinuri românii le fac concurență altora?
Curățarea lui Ioan Niculae, sub un pretext absolut imbecil, cel legat de comandarea unor cercetări de piață, prin intermediul unui institute de sondaje prestigioase, ca INSOMAR – distrus și el cu această ocazie – pare să închidă o etapă. O etapă a războiului româno-român.
O etapă a curățării capitalismului național, la propriu și la figurat. Pentru a face și mai mult loc capitalismului străin.
Hai să vedem, foarte pe scurt, care sunt consecințele eliminării lui Niculae din ceea ce numim capitalismul românesc și în ce măsură se va justifica, în timp, bucuria aplaudacilor. Odată cu Ioan Niculae și cu aruncarea lui după gratii, este pusă la pământ o întreagă industrie. O ramură a petrochimiei. Industrie îngrăşămintelor. Care oferea locuri de muncă pentru cincisprezece mii de persoane, în urmă cu câțiva ani, și, mai recent, pentru zece mii de persoane. Adică zece mii de familii. Acestea au intrat și urmează să intre în șomaj. Statul român îi va subvenţiona o vreme pe șomeri. Din banii cui? Din banii celor care aplaudă fenomenala performanță a DNA, de a-l arunca pe Niculae după gratii. Ioan Niculae plătea anual impozite uriașe statului român. Dacă industria sa s-a închis, nu le mai plătește. Așa că, pentru cei care aplaudă lichidarea lui, am o veste tristă. Vor fi mai puțini bani care urmează să fie dirijați pentru protecţie socială.
Dar Ioan Niculae pentru o parte din îngrășămintele pe care le producea, utiliza gazul românesc, pentru a-și duce la bun sfârșit operațiunile agricole. Acum, și cele cinzeci de mii de hectare cultivate de Ioan Niculae vor produce din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai scump. Pur și simplu pentru că, fie nu mai există îngrășăminte, fie ele trebuie importate la costuri mult mai mari.
Și de unde importăm îngrăşămintele pentru agricultură? După isprava DNA, le importăm din Austria. O țară care nu produce niciun metru cub de gaz. Dar care dispune de o industrie pe care guvernul de la Viena, în loc să o distrugă, o susține. Pe toate căile. Așa că, importăm îngrășăminte la un preț mult mai mare de la austrieci, pentru că nu ne-au plăcu îngrăşămintele lui Niculae.
Și fiindcă îngrăşămintele se fac cu ajutorul gazului metan, și fiindcă pe Niculae îl așteaptă un alt proces greu, cel în care mai sunt implicaţi și câțiva miniştrii, pentru subminarea economiei naționale – vina lor fiind că au aprobat o negociere cu Niculae a prețului gazelor, acesta fiind unul dintre cei mai mari consumatori – mai am o veste tristă pentru aplaudaci. Și anume că, în acest moment, România s-a trezit cu un surplus de gaze. Cu care nu prea are ce să facă.
Iată o cale cât se poate de simplă pentru a deveni independenţi energetic. Îi închidem pe consumatori și ne ajunge gazul. Și, în final, ne iese pe nas.
