Criza energiei provocată de pandemia COVID19 și intensificată de războiul Rusia -Ucraina i-a determinat pe specialiștii din Timișoara să caute soluții în zona bioenergiilor regenerabile.
Ce a ratat Timișul și a câștigat Doljul?
Astfel, conform unui studiu coordonat de ing. Teodor Vintilă, șef lucrări la Universitatea de Științele Vieții Timișoara, titular al disciplinelor Microbiologie aplicată. Tehnologia produselor de biosinteza. Inginerie genetică, dacă ar fi adunate reziduurile numai din zona agricolă din Timiș, fără să fie adăugate cele din industria agroalimentară, județul poate deveni cu ușurința exportator de energie, dacă totul este transformat în bioenergie.
“De exemplu, dacă luăm 40% din paiele produse de culturile de cereale păioase din agricultura timișeană și le transformi prin biorafinărie vom putea produce 96.000 de tone de litri de bioetanol pe an. Dacă vorbim de o rafinărie de 50.000 de tone producție poate să acopere 192% din capacitate. Așadar, vom avea surplus, numai dacă vom folosi 40% din paiele produse în agricultura din Timiș. Acesta e viitorul”, a explicat Vintilă, care dă și exemple concrete.
În Craiova, deja este gata o biorafinarie care va produce bioetanol din tot ceea ce înseamnă reziduuri provenite din agricultura județului Dolj. Din păcate, investitorii au venit mai întâi la Timișoara pentru a implementa proiectul, dar autoritățile locale nu au fost de acord. Atunci, ei s-au dus în Craiova și acolo autoritățile au spus: “Da! Veniți la noi și construiți biorafinăria!”. De ce acești investitori s-au dus în cele două județe? Timișul și Doljul au cele mai mari suprafețe agricole și sunt cele mai mari producătoare de cereale. Prin urmare, se obțin și cele mai multe paie și reziduuri agricole.
“Totul este simplu: în stațiile de biometan, se curată biogazul până se ajunge la metan la prețul de 55 de euro per megawatt și îl injectezi în rețeaua națională. Îl vinzi. Ești producător de metan. Asta a ratat Timișul”, a atras atenția specialistul în biotehnologii de la USV Timișoara.
Investiție de 1.120.000 de euro pentru producerea de energie regenerabilă în campusul USV
Investițiile în managementul bioresurselor sunt de lungă durată, iar efectele nu se văd imediat. Prin urmare, trebuie să fie un efort cumulat al comunității și pe termen lung. Cele 11.000 de stații de biogaz din Germania s-au făcut pe o perioada de zeci de ani.
Iată că printr-o investiție de 1.120.000 de euro accesată prin granturi norvegiene, s-a lansat, la sfârșitul lunii mai 2022, proiectul de construire a unui sistem energetic de producerea de energie regenerabilă în campusul USV de la Timișoara. Sistemul cuprinde două instalații: una de fotovoltaice de 150 kilowați oră putere instalată și una de producere de biogaz de 80 – 100 kilowați putere instalată, ambele formând un sistem dispecerizabil de producere a energiei.
“Proiectul nostru poate fi un exemplu de bune practici pentru alte investiții în zona managementul bioresurselor. Vorbim de ferme și industria agroalimentară, din zona Banatului, despre comunități rurale și urbane, regiuni și microregiuni. Proiectul poate fi replicat chiar în diferite zone din țară”, a subliniat Teodor Vintilă.
De ce s-a decis construirea unei asemenea biorafinarii? Costurile cu energia în campusul USAMVB se ridică la 200.000 de euro pe an la electricitate și 300.000 de euro pentru factură de gaz. Era un efort extrem de mare, pentru anul 2019, când a fost făcut studiul. Acum, în 2022, cu criză provocată de COVID19 și războiul Rusia – Ucraina, efortul este triplu. E colosal de mult. Studiul de fezabilitate este gata, proiectarea tehnică este gata se așteaptă avizele și autorizația de construire. În august 2023, sistemul va trebui să fie gata și funcționabil.
Produci alimente și furaje, ai reziduuri!
În Germania, sunt 11.000 de stații de biogaz, în România, 11. Din metan, nemții produc 80 de terawați ora pe an, noi consumăm 125 terawați ora. Dacă dezvoltăm sistemele de generare ca să ajungem la nivelul Germaniei, 75% din consumul de metan poate fi oferit de managementul sustenabil al bioresurselor și nu ne atingem de ceea ce înseamnă mâncarea, produsă de agricultură. Vintilă a adăugat: “Iei bioxidul de carbon din aer îl legi cu apă și scoți glucoza formată din polimeri care în plante e baza biomasei. Dacă facem managementul sustenabil al biomasei, facem managementul sustenabil al energiei solare inclusă în acea biomasă. Când producem alimente și furaje, întotdeauna avem reziduuri. Sunt producători de alimente și furaje și se plâng: nu știu ce să fac cu zero. Domn profesor, am atâtea grăsimi de la stația de la epurarea apelor reziduale, am multă gelatină când fierb carnea și fac mezeluri. Ce să fac cu ea că nu am unde să o arunc? Nu pot să cred când aud așa ceva”.
Un lucru este cert: nu știm ce să facem cu bioresursele și avem atât de multe. Materiile organice pe care oamenii le consideră reziduuri organice sunt polurile de manifestare a energiei solare, sunt bateriile acelea care încă nu s-au epuizat de curent. Trebuie să scoatem în continuare energia din ea. Cum? Există tehnologii și se aplică Există țări care au tehnologii și le aplică (Germania cu 11.000 de stații). Și avem elementele necesare pentru producerea de biocombustibil din generația a două: paie, coceni, dejecții de la animale sau materii organice provenite de la comunitățile urbane și rurale, tot ceea ce rezultă după obținerea materiei prime, produsul principal pentru agricultură și industria alimentară. Din păcate se radicalizează discuțiile de multe ori pe acest subiect. Concluzia este că totul trebuie gândit într-un management sustenabil.
Se tot aud mesaje radicalizante: vacile produc metan să nu mai creștem atâtea vaci. Dacă reducem șeptelul reducem și emisiile de carbon. Vintilă susține că abordarea e greșită, iar el oferă și soluția :
“Modifici managementul rezidurilor produse în fermă. E simplu. Dacă lași dejecțiile de la vaci pe platformele speciale de stocare existente acum asta înseamnă emisie de metan și le cuantifici: atâtea vaci, atâta metan. Urmărești amprenta de carbon. E negativă. Ia să facem o captare a metanului. Îl captam, îl transformăm prin ardere în CO2 și producem energie regenerabilă. Reducem amprenta de carbon. Afacerea ta devine prietenoasă cu mediul, că ai captat metanul, nu mai pui că mai produci și energie verde, pe care nu o consumi din resurse fosile și nu mai folosești din îngrășăminte chimice, fiindcă îți iese digestatul din stația de biogaz. Nu mai cumperi azot la prețuri triple din cauza războiului Rusia – Ucraina. Tu, ca fermier, utilizezi acel digestat să fertilizezi pământul ca să cultivi grâu, porumb și floarea soarelui. Iată altă reducere a amprentei de carbon!”.
Ne aflăm într-o societate în care sistemele de producere a energiei verzi funcționează. Vrem să reducem plasticul din sursele petrochimice și trebuie înlocuit. Avem tehnologie și putem să îl facem din plante. Avem motoare cu ardere internă sau prin aprindere prin scânteie. Scoatem benzină băgăm etanolul. Funcționează foarte bine. Sunt motoare la ora această care merg cu 85% etanol și cu 15% benzină. Avem bioetanol. De asemenea, avem biometanul pe care poți să îl produci 55 euro per megawatt ora la media în UE. Prețul era 20 -30 euro pe megawat ora acum a ajuns la 80 – 100 euro plătit la bursă internațională pe metan că și megawatt ora. Cei care au buget național au suportat creșterea acestui sistem de producere și au 11.000 de stații de gaz în Germania noi avem 11. Nemții produc 80 de terawați ora din metan. Iată soluțiile – a concluzionat Teodor Vintilă.
