Acasă Special Ce pot face scamatorii cifrelor

Ce pot face scamatorii cifrelor

DISTRIBUIȚI

Am insistat, si nu intamplator, asupra importantei cruciale a bugetului. Modul in care el va fi intocmit ne va arata cat de consistenta este preocuparea Guvernului Ponta 2 de a reporni Romania. Si de a schimba din temelii acele mecanisme promovate de regimul Traian Basescu, care au adus aceasta tara in situatia in care se gaseste. Dar conditia sine qua non a unui buget care sa raspunda unor asemenea exigente este corectitudinea cifrelor. Din aceasta perspectiva, sunt toate premisele ca bugetul sa iasa gresit. Si un buget aruncat in aer arunca in aer Romania. Vinovati sunt scamatorii cifrelor.
A existat o greseala de mari proportii care a condus la decapitarea Institutului National de Statistica. Reprezentantii acestui institut au gresit calculele cu nici mai mult, nici mai putin decat 20 de miliarde de lei. A zburat presedintele dar situatia nu pare deloc a fi rezolvata. Din simplul motiv ca procedurile, in general, ale acestui institut, mostenit aproape intact de pe vremea lui Ceausescu, sunt ele insele gresite. In intreaga sa istorie, INS a fost dresat, deci specialistii sai au fost dresati, sa minta cifrele. Ar trebui schimbat nu un om, ci intreaga conducere. Daca ar fi sa ne gandim numai la ultima isprava. Sau la penultima. Cea legata de rezultatele, pe care inca nu le avem, ale recensamantului din 2011.
Neavand datele recensamantului, analizele INS, in baza carora se elaboreaza bugetul, sunt gresite, chiar fara eroarea care a condus la decapitarea sefului acestei institutii. Din simplul motiv ca noi nu stim cati romani exista. Cati cetateni. Cati romani necetateni. Cati dintre cetateni se gasesc pe teritoriul statului. Cati dintre cetateni sunt plecati peste mari si tari. Cati dintre ei nu se mai intorc. Cati sunt platitori de taxe. Cati nu. Cati someri avem cu adevarat. Si asa mai departe.
Cum ar putea fi calculat, chiar fara lamentabila eroare savarsita zilele trecute, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, cand ai o suma gresita sau nu dar nu stii la cat sa o imparti? Ori in baza PIB-ului pe cap de locuitor, atat in plan intern, cat si in plan extern, se fac nenumarate analize, se trag concluzii, se iau masuri, se aloca fonduri. Asemenea cifre stau la baza bugetului de stat. Daca cifrele sunt gresite, si bugetul de stat este gresit.
Guvernul Ponta 2 mai are timp ca, inainte de a definitiva bugetul, sa puna biciul pe functionarii Institutului National de Statistica. Sa stoarca de acolo toate informatiile corecte. De necontestat. Si, in baza acestora, sa faca proiectul de lege. Altfel, e de rau. Atunci cand ne punem problema sa repornim Romania si cand la baza acestei intreprinderi sta bugetul de stat, nu avem nevoie de scamatori ai cifrelor.
Abia dupa aceea ne permitem sa sugeram insistent Guvernului Ponta 2 ca, dincolo de stimularea pe orice cale a sectorului privat, dincolo de investitii masive care sa aduca valoare adaugata si locuri de munca, sa taie fara mila cheltuielile inutile. O parte din cele de la Cotroceni. Sau ale serviciilor secrete, in special SPP. Sau de la CSM. Sau de la CNSAS. Sau de la CNA. Sau de la ANI. Si asa mai departe.

Sursa: CorectNews

Comentarii

comentarii