Acasă Sănătate Ce vor şi ce nu vor medicii din Timişoara?

Ce vor şi ce nu vor medicii din Timişoara?

DISTRIBUIȚI

ce vor medicii din timisoaraSindicatul Medicilor „Materna” Timişoara nu este de acord cu legalizarea şpăgii, ci vrea aplicarea Legii salarizării unitare care ar dubla salariile doctorilor.
„Aplicarea Legii salarizării unitare ar dubla salariile medicilor, ar permite aplicarea sporurilor care nu se acordă din 2008, sau se aplică discriminatoriu pentru anumite categorii de personal, pentru că nu au apărut normele de aplicare. Ceea ce vor să facă acum cu legalizarea şpăgii: vor să arunce responsabilitatea pe umerii pacienţilor. Guvernul nu vrea să ne mărească salariile, ci să continue fenomenul şpăgii. Medicii nu doresc legalizarea şpăgii şi nu doresc şpagă, ci salarii decente”, a declarat dr. Olimpia Oprea, preşedintele Sindicatului Medicilor Materna Timişoara.
Discrepanţe şi discriminări!
„Angajamentul asumat azi de Primul Ministru şi de Ministrul Sănătăţii, cu privire la creşterea salarială,  nemulţumeşte membrii de sindicat ai federaţiilor, care în ultimii ani au susţinut creşterea veniturilor printr-o lege de salarizare unitară, cât şi marea masă de nemembrii de sindicat, care şi-au exprimat nemulţumirea în mediul on-line ( peste 20.000 de medici). Această  formă de salarizare devine greu de gestionat şi blochează exprimarea unor principii pentru următorii 4 ani. Discrepanţele şi discriminările ce se vor crea prin aplicarea în procente, vor crea mari decalajele între categoriile socio- profesionale bugetare. Marea majoritate a bugetarilor sunt cu venituri salariale mici în comparaţie cu categorii limitate, ale căror salarii s-au dublat sau au crescut într-o singură etapă.
Acesta este un semn că o lege de salarizare unitară nu va fi aplicată în următorii ani, ceea ce ne face să credem că diferenţele salariale între categorii socio-profesionale vor persistă iar sistemul sanitar nu va avea salarii echivalente cu justiţia, administraţia centrală sau altele asemenea. De asemenea, lipsa precizărilor obiective în ceea ce priveşte timpul de muncă al medicilor ne face să credem că, în continuare, plata gărzilor şi a sporurilor vor fi acordate în cuantum la salariul din 2009, ceea ce va determina mulţi specialişti să renunţe la acordarea asistenţei medicale în afară programului normal de lucru, afectând astfel asistenţă acordată populaţiei sau cel puţin gradul de implicare al personalului care va asigura servicii medicale.
 Federaţia Hipocrat  şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România nu au semnat această înţelegere şi vor continua demersurile pentru modificarea situaţiei actuale, în sensul dorit de medici şi de toate celelalte categorii profesionale din sănătate”, se arată în comunicatul acestora.

Comentarii

comentarii