Acasă Economic Cefin a inaugurat oficial un nou sediu la Arad

Cefin a inaugurat oficial un nou sediu la Arad

DISTRIBUIȚI

Cefin este prezent în zona de vest a ţării de peste 10 ani ca furnizor de produse şi servicii integrate pentru lumea transporturilor. Zona de vest este acoperită de reprezentanţele din Timişoara şi Arad. Activitatea din Arad a început în 2002 cu vânzarea de vehicule comerciale Iveco. Un an mai târziu, a fost adăugată şi distribuţia de piese de schimb, iar în 2005, un service autorizat Iveco pentru autovehicule comerciale uşoare – Daily Center. De-a lungul timpului, echipa din zona a clădit relaţii şi parteneriate, a dezvoltat un portofoliu de aproximativ 450 de clienţi, printre care se numără unele dintre cele mai mari companii din zonă. Au fost livrate peste 650 de autovehicule. Obiectivele pentru încheierea acestui an sunt ca livrările Cefin Arad să depăşească 100 de vehicule şi realizarea unei cifre de afaceri de aproximativ 1.500.000 euro din activităţi de service şi distribuţie piese. Pentru a asigura în continuare un nivel cât mai bun al calităţii serviciilor clienţilor, Cefin şi-a relocat în luna septembrie 2010 întreaga activitate din Arad într-un nou sediu. În noua locaţie din Zona Industrială Micalaca Est din Arad se regăseşte o hală de service mai mare, pe o suprafaţă de 400 mp, cu 6 puncte de lucru, deci o capacitate mai mare de a efectua reparaţii, un spaţiu mai mare pentru expunerea autovehiculelor, iar echipei locale i vor adăuga alţi câţiva membri până la sfârşitul acestui an. La evenimentul de inaugurare oficială a au participat şi Gheorghe Falcă, primar al Aradului, care a salutat iniţiativa filialei Cefin, Iulian Răducan – managerul filialei din Arad şi Stefano Albarosa – CEO Cefin România. La nivel de companie, Cefin România este cel mai mare dealer autorizat Iveco şi deţine o cotă de piaţă de 13% (vehicule noi cu SMA > 2.8t, conform raportărilor APIA pentru perioada ianuarie – august 2010), cu 5 procente mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut. Deşi cele mai recente estimări arată o contracţie a pieţei cu mai mult de 25% în 2010 faţă de 2009, Cefin previzionează să livreze prin reţeaua sa peste 1.000 de vehicule noi şi 750 de vehicule rulate până la încheierea anului. Acestea reprezintă o creştere de 20% şi respectiv 65% faţă de vânzările companiei din anul 2009. În luna septembrie Cefin a adăugat la portofoliul de produse o ofertă completă de echipamente de construcţii noi şi rulate, a lansat on-line una dintre cele mai complete aplicaţii de căutare şi vânzare de autovehicule comerciale, www.cefintrucks.com, iar în scurt timp va adăuga o altă noutate în pachetul de servicii – închirierea de camioane. Toate acestea completează pachetul de produse şi servicii integrate pe care Cefin le oferă sub sloganul “Totul pentru lumea transporturilor”. Cefin România deţine în prezent 8 puncte de vânzări şi service situate în Bucureşti, Arad, Constanţa, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara. Sub sloganul “Totul pentru lumea transporturilor”, Cefin oferă un pachet de servicii integrate – distribuţia vehiculelor comerciale Iveco, servicii şi produse post-vânzare: service, piese de schimb, consumabile şi anvelope de camion, având la dispoziţie o reţea naţională extinsă de centre. În plus, prin compania Eurobody, membră a Grupului, Cefin oferă servicii de carosare standard şi specializată, iar prin Cefin Systems – sisteme avansate de management al flotelor.
 

Comentarii

comentarii