Acasă Actualitate Cei 10 ”englezi” de la Poliția Locală

Cei 10 ”englezi” de la Poliția Locală

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali care au urmat cel de-al doilea curs de limba engleză au susținut ieri testarea finală absolvind cu brio modulul la care au participat. Asociația Polițiștilor Locali Timișoara a organizat până acum două cursuri pentru câte 10 polițiști locali care au dorit să se perfecționeze în limba engleză. Cursurile a fost susținute de profesori de limba engleză din cadrul unei societăți specializată în domeniu, orele fiind susținute de două ori pe săptămână și desfășurându-se pe parcursul a trei luni. Polițiștii locali au participat la curs în afara orelor de serviciu și a fost organizat din perspectiva faptului că Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei în anul 2021. Se estimează că orașul nostru va fi vizitat de numeroase grupuri de turiști care în majoritate sunt vorbitori ai limbii engleze de aceea chiar polițiștii locali și-au exprimat dorința de a se perfecționa. De altfel, ei consideră extrem de util acest curs simțind o îmbunătățire a nivelului de comunicare cu turiștii care vin în orașul nostru și cu care s-au întâlnit în teren. Și în perioada următoare se vor organiza cursurile de perfecționare de acest gen.

 

Comentarii

comentarii