Acasă Actualitate Cei 265.000 de euro de la Borcea şi Becali vor fi folosiţi...

Cei 265.000 de euro de la Borcea şi Becali vor fi folosiţi pentru toate secţiile de la LPS Banatul

DISTRIBUIȚI

liceul sportiv-32504Liceul cu Program Sportiv (LPS) Banatul din Timişoara are de încasat 265.000 de euro de la Cristi Borcea şi Ioan Becali, în urma „Dosarului Transferurilor”. Cei doi milionari în euro, actuali puşcăriaşi, sunt obligaţi să plătească această sumă de pe transferul lui Paul Cordea. Este vorba despre indemnizaţia de creştere a fotbalistului.

Marius Cociu, directorul LPS Banatul susţine că banii vor merge către toate secţiile liceului şi nu numai spre fotbal. „Cred că va trebui să facem noi ceva demersuri pentru a intra în posesia banilor. Avem o persoană care ne ajută şi ne-a ajutat în demersul nostru. Banii vor fi cheltuiţi pentru şcoală, cred că asta-i cel mai important. Avem atletism, handbal şi fotbal şi, pe lângă aceste trei discipline, avem pentatlonul şi boxul. S-ar putea ca unii să spună că banii au venit pe urma unui transfer obţinut pe disciplina fotbal. E ok, dar nu trebuie să uite că pe lângă faptul că juca fotbal, Codrea a fost şi elev al Liceului Sportiv. Atâta timp cât vom reuşi ca banii să fie folosiţi în interesul cât mai multor elevi, eu cred că nimeni nu va avea nici un motiv de supărare”, spune Mariu Cociu, directorul LPS Banatul.

În ianuarie 2011, Codrea a fost transferat de la Dinamo la Genoa, în Italia. Real, pentru transfer au fost plătiţi 2,65 milioane de euro, dar raportaţi au fost doar 70.000 de euro.

Comentarii

comentarii