Acasă Eveniment Cel de-al doilea evadat de la Buziaș a fost prins, după 13...

Cel de-al doilea evadat de la Buziaș a fost prins, după 13 zile de căutări

DISTRIBUIȚI

evadat 2 gavril bogdanGavril Bogdan, cel de-al doilea deținut care a evadat, în data de 27 iulie, din secția Buziaș a Penitenciarului Timișoara a fost capturat luni seara, în jurul orei 22,30. Fugarul se ascundea de aproape două săptămâni la o stână din satul Răuți, comuna Uivar, din județul Timiș, fiind prins în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Timiș. Gavril Bogdan are 25 de ani și ispășea o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare pentru furt în momentul în care a evadat, în data de 27 iulie, împreună cu Iulko Zoltan, un condamnat pentru omor, care a fost capturat a doua zi, pe raza localității Vermeș, din Caraș-Severin. Acum, Gavril Bogdan riscă o pedeapsă suplimentară cuprinsă între șase luni și trei ani pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.

Comentarii

comentarii