Acasă Economic Cele trei companii Rețele Electrice au lansat o licitație cu o valoare...

Cele trei companii Rețele Electrice au lansat o licitație cu o valoare maximă de 24,25 milioane de euro pentru achiziția de contoare inteligente

DISTRIBUIȚI

Companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România, denumite anterior E-Distribuție Muntenia, Banat, respectiv Dobrogea) au lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice o procedură de achiziție de contoare inteligente. Contractele vor fi de tip acord cadru, cu o durată de 12 de luni și o valoare maximă estimată cumulată de 24,25 milioane de euro.

Cei trei operatori de distribuție intenționează să achiziționeze până la circa 300.000 de contoare inteligente, volumul minim fiind de circa 120.000.

La finalul anului 2023, cele trei companii Rețele Electice erau liderii segmentului de distribuție de energie electrică din România în privința contorizării inteligente, cu peste 1,5 milioane de contoare smart instalate pentru clienți rezidențiali și companii: aproximativ 713.000 la Rețele Electrice Muntenia (care deservește Bucureștiul și județele Ilfov și Giurgiu), mai mult de 436.000 la Rețele Electrice Banat (județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș), respectiv peste 376.000 la Rețele Electrice Dobrogea (județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea).

”Reziliența rețelelor și digitalizarea infrastructurii energetice sunt prioritățile noastre, iar contoarele inteligente sunt elemente importante din circuitul energetic care ne ajută să oferim clienților instrumentele necesare pe drumul tranziției energetice. Rețelele reziliente ale viitorului, care vor funcționa digitalizat pentru a integra atât surse de producție localizată, cum sunt prosumatorii, dar și noi tipuri de consum electrificat, cum sunt vehiculele electrice, au la bază contoarele inteligente, care, pe lângă funcțiile de bază, de transmitere a indexului de consum sau reconectare de la distanță, oferă posibilitatea vizualizării fluxurilor de energie din rețea si gestionarea acestora în funcție de nevoile clienților pentru perioada de citire.”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

Începând din 2015, companiile Rețele Electrice instalează contoare inteligente pentru clienții din regiunile Banat, Dobrogea și Muntenia, în conformitate cu calendarul de implementare stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Pentru anul în curs, companiile Rețele Electrice au ca obiectiv să instaleze peste 171.000 de contoare inteligente. Mai multe detalii despre calendarul instalărilor pentru fiecare dintre județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș, Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Ilfov, Giurgiu și București pot fi accesate aici.

Comentarii

comentarii