Acasă Actualitate Centru de incluziune socială, în Reşiţa şi Caransebeş, prin Mitropolia Banatului

Centru de incluziune socială, în Reşiţa şi Caransebeş, prin Mitropolia Banatului

DISTRIBUIȚI

La Episcopia Caransebeşului, s-a desfăşurat o nouă etapă din graficul activităţilor prevăzute a se desfăşura în cadrul proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, proiect co-finanţat din Fondul Social European, prin „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Cu acest prilej a fost prezentată preoţilor din protopopiatele Reşiţa şi Caransebeş înfiinţarea propriu-zisă a centrului de incluziune socială, componenţa echipei de specialişti care activează în cadrul acestui centru şi activităţile prevăzute a fi duse la împlinire în decursul anului 2012.
S-a concluzionat că este necesară implicarea activă a Bisericii în societate, prin înfiinţarea de servicii sociale specializate, obiectiv ce poate fi atins doar prin accesarea de proiecte de finanţare. Acţiuni similare se vor desfăşura, săptămâna viitoare, şi pe raza protopopiatelor Băile Herculane şi Oraviţa.

 

Comentarii

comentarii