Acasă Actualitate CFR Călători reia circulaţia pe linia Remetea Mică-Timişoara Nord; 6 trenuri vor...

CFR Călători reia circulaţia pe linia Remetea Mică-Timişoara Nord; 6 trenuri vor circula în regim Regio

DISTRIBUIȚI

tren2CFR Călători reintroduce, de luni, trenurile pe ruta Remetea Mică – Timişoara Nord, venind astfel în întâmpinarea solicitărilor de transport, în primul rând pentru elevii, studenţii şi persoanele al căror loc de muncă depinde de legătura cu Timişoara.

Șase trenuri vor parcurge distanţa Remetea Mică – Timişoara Nord şi retur în aproximativ 57 de minute pe sens şi vor deservi, de asemenea, locuitorii tuturor localităţilor de pe ruta feroviară, având opriri în staţiile Fibis, Bencei, Pischia, Cerneteaz, Giarmata, Viile Giarmata şi Timişoara Est. În punctele de oprire unde CFR Călători nu are case de bilete, călătorii au obligaţia de a-şi procura biletele de la conductorul de tren, care va aplica tariful de la casa de bilete.
Potrivit companiei, trenurile vor circula în regim Regio, fiind accesibile în ceea ce priveşte preţul de achiziţie al biletelor de călătorie. Un bilet la clasa a 2-a costă 5,50 lei, un abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii este 115,50 lei, iar abonamentul lunar pentru elevi şi studenţi este 57,75 lei, aceştia beneficiind de o reducere de 75% din valoarea tarifului integral de transport.

 

Comentarii

comentarii