Acasă Economic Chartere din Constanţa spre Timişoara

Chartere din Constanţa spre Timişoara

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Consiliul Judeţean Constanţa şi compania Medallion Air negociază operarea, începând din luna aprilie, a unor zboruri charter de pe aeroportul Kogălniceanu către Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai. „Suntem în negocieri avansate cu compania aeriană Medallion Air în vederea stabilirii unor rute în premiera pentru aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu, care să lege Constanţa de Cluj, Bucureşti, Timişoara, Istanbul, Londra, Madrid, Roma şi Dubai, cu o frecvenţă estimată între 2 şi 4 zboruri săptămânale", a declarat agenţiei MEDIAFAX Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Ea a adăugat că în urma negoecierilor s-a stabilit deja programul de zbor pentru rutele alese, urmând ca părţile implicate să aibă o întâlnire finală cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa. "Practic, dacă va merge bine, toţi vom avea de câştigat. Compania aeriană lansează rutele, aeroportul lasă taxele la minim, iar agenţiile de turism promovează şi vând aceste destinaţii ", a spus Martin. Aceasta a afirmat că noile zboruri vor fi anunţate oficial la târgul internaţional de turism "Holiday Market", care se va desfăşura în perioada 17 – 20 martie la Palatul Parlamentului. Potrivit Corinei Martin, primele zboruri sunt programate luna aprilie, înainte de începerea sezonului estival. Medallion Air este o companie aeriană românească, înfiinţată în toamna anului 2009 şi care operează două aeronave de tip McDonnell Douglas. Actionarul principal al companiei este Mirica Victor Dimitrescu, unul dintre foştii acţionari ai Jetran Air, deţinută acum de Ovidiu Tender.
 

Comentarii

comentarii