• La lupte libere, Valentin Popescu a luat „aurul”, Daniel Gheorghe – „argintul”, iar Sergiu Ursache, Valentin Cimponeriu şi Cristian Ţepeneag – „bronzul”
• Pe prima treaptă a podiumului, dar la greco-romane, a urcat şi lugojeanul Robert Papp, care este legitimat la Dinamo Bucureşti
Robert Papp – campion naţional
Pe prima treaptă a podiumului, dar la lupte greco-romane, a urcat şi lugojeanul Robert Papp. Sportivul lugojean, legitimat la Dinamo Bucureşti, a reuşit să cucerească titlul naţional la categoria 96 de kilograme, revenind în competiţii după ce a ispăşit o suspendare de şase luni, dictată de Federaţia Română de Lupte. Robert Papp vizează şi o medalie la Campionatul Monidal de lupte greco-romane, competiţie care se va desfăşura în această vară.
Juniorii, aproape de podium
La această competiţie pentru seniori au participat şi câţiva luptători juniori de la CSŞ Lugoj. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de Laurenţiu Macarei (la lupte greco-romane) şi de Ionel Jidovineanţu (la lupte libere), care s-au clasat pe locul cinci. Pe poziţia a VII-a s-au situat Cornel Munteanu (lupte libere), precum şi Cristian Vagiunic şi Ramon Crăciun (lupte greco-romane). Sportivii lugojeni sunt pregătiţi de Avrămuţ Todorescu şi Ionuţ Eneşca (la lupte greco-romane), respectiv Emil Vanea şi Luca Rădoi (la lupte libere)
Comentarii
comentarii