Acasă Actualitate Cine este Ioan Bânciu, revoluționarul pentru care George Simion a solicitat o...

Cine este Ioan Bânciu, revoluționarul pentru care George Simion a solicitat o audiență la primarul Dominic Fritz

DISTRIBUIȚI

Revoluționarul Ioan Bânciu, cel pentru care George Simion a intrat în Primăria Timișoara pentru a solicita o audiență la primarul Dominic Fritz, se destăinuie.

Ioan Bânciu a fost în primele rânduri la Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara, dar a avut noroc că nu a fost secerat de gloanțe. Din păcate, soția lui nu a avut aceeași șansă și a plătit cu viața.

”Mă doare foarte tare și acum, după 32 de ani, că soția mea a murit în brațele mele, în 17 decembrie 1989, la podul Decebal. Atunci a fost împușcată în inimă. Am dus-o la Spitalul Județean Timișoara, dar a doua zi nu am mai putut intra să o vizitez. Până în 22 decembrie, nu ni s-a permis să vizităm pacienții. Nu am mai găsit-o. Am căutat-o prin gropile comune din oraș. Degeaba!

După ce a fost împușcat Ceaușescu, am aflat că 43 de revoluționari morți au fost duși, în 18 decembrie 1989, noaptea, să fie arși la crematoriul Cenușa din București. De atunci tot caut să dezvălui adevărul despre morții Timișoarei în revoluție. De la Asociația 17 Decembrie, pe care am fondat-o împreună cu alți revoluționari, am plecat cu Orban și am fondat Memorialul Revoluției în martie 1991. Eu sunt vicepreședinte de atunci la memorial, iar Orban, a fost președinte. Mai târziu, eu cu memorialul și Asociația 17 Decembrie, în 1990 am organizat testul adevărului la Operă. Eu vreau adevărul despre revoluție, dar aceștia care ne conduc acum nu mai vor adevărul. Sunt indiferenți”, a mărturisit Bânciu.

Adevărul despre morții Timișoara l-a preocupat tot timp pe Bânciu în cei 32 de ani care au trecut din decembrie 1989, mai ales că și soția lui a fost împușcată pe stradă.

De-a lungul anilor, el, împreună cu alți revoluționari, a organizat mai multe marșuri în București și în Timișoara pentru a forța justiția să dezvăluie adevărul despre revoluție și despre morți. Unde ne sunt morții Timișoarei? Ați tras în noi cu Legea 42! Erau două sloganuri celebre! După multe acțiuni și insistențe, după un an și patru luni, Bânciu a aflat de acea gură de canal de la Popești Leordeni, unde a fost aruncată cenușa morților din Timișoara și, probabil, și a soției lui.

”În acei ani, am ajuns la gură de canal cu televiziunea Soti și cu mai mai multe autobuze pline cu revoluționari și cu urmași ai revoluționarilor morți. Erau mormane de gunoaie până la gura de canal. TV Soti a înregistrat tot. Până mor mă voi lupta pentru a afla adevărul despre morți!”, spune Ioan Bânciu.

În acea vreme, Bânciu a insistat la Iliescu să se facă un monument acolo în cinstea martirilor. În plus, el și Orban de la Memorialul Revoluției au reușit să ridice 12 monumente în Timișoara închinate eroilor și martirilor. De asemenea, în fiecare decembrie, Memorialul Revoluției a primit sponsorizare de la Primăria Timișoara pentru coroane și bani de bilete de drum și, Bânciu, împreună cu familiile celor 43 de morți, a mers în pelerinaj la gura de canal de la Popești Leordeni. Între timp, au adunat și cenușa din canal și au adus-o cu un camion mortuar la Timișoara, iar la Catedrala Mitropolitană a fost slujbă mare. După multe insistențe, acolo, la gura de canal a fost făcut un monument.

Pelerinajul are loc an de an în decembrie în București unde se depun coroane în Piața Universității, la crematoriul Cenușa, la gura de canal din Popești Leordeni, dar și la Slatina.

Memorialul Revoluției, Ioan Bânciu și ceilalți urmași ai martirilor au cerut să se facă și o biserica sau mănăstire acolo, la gura de canal. Memorialul Revoluției a făcut un referat la Mitropolia Banatului care a fost aprobat inlusiv de Prefectura din București. A fost făcut proiectul și, în cele din urmă, a fost construită biserica lângă gura de canal. La sfințirea bisericii au fost preoți și urmașii revoluționarilor, inclusiv fostul primar Ciuhandu.

Bînciu spune că a avut o relația foarte bună cu fostul primar Ciuhandu și el a sprijinit mult Memorialul Revoluției și a sponsorizat întotdeauna pelerinajele din decembrie la gura de canal unde a fost aruncată cenușa celor 43 de morți din Timișoara.

”Nu ca acum. Atunci aveam acces întotdeauna în Primăria Timișoara. Acum, am interzis”, spune omul.

În paralel, de 13 ani, el s-a ocupat de copiii orfani și copii străzii în numele Memorialului Revoluției. Îi aduna și organiza campionate de fotbal și Cupa Memorialului Revoluției, Super Cupa, dar și Cupa Eroilor Neamului cu școlile generale și liceele. Au fost date și pachete de Crăciun la orfani.

Acum, necazul e cu Primăria Timișoara. Ioan Bânciu a povestit:  ”Eu am solicitat în fiecare an finanțare de la Primăria Timișoara pentru pelerinaj la București, la Popești Leordeni și pentru Cupa Memorialului.  De-a lungul anilor, am primit bani în fiecare decembrie.

În decembrie 2021, am solicitat 4000 de lei pentru coroane si deplasare la București, dar mi s-a spus de la Casa de Cultură că nu pot să îmi dea această sumă, ci numai 2000 de lei. Am stat o oră și jumătate până am intrat la acea doamnă. Eu nu am fost de acord să primesc 2.000 de lei și din ei să cumpăr și coroane și bilete de drum. Nu se putea. Numai coroanele costau 1.500 de lei.

Mi s-a promis coroane de la Primăria Timișoara prin Horticultura. Am cerut 6 coroane pentru crematoriu Cenușa, pentru Piața Universității din București, pentru gura de canal din Popești Leodeni și la monumentul din față.

Când a fost Ciuhandu primar, a venit chiar el personal de două ori și a depus coroana din partea primăriei la gura de canal unde a fost aruncată cenușa celor 43 de martiri din Timișoara. Acum, nimeni nu mai vine de la primărie și de la consiliul local. Le punem noi coroanele acolo”.

Ioan Bânciu a sperat că dacă ajunge în audiență la primar, problema sponsorizării pelerinajului se va rezolva. Nu a fost să fie. A primit numai 2000 de lei. Bânciu a explicat: ”Atunci, în decembrie 2021, le-am spus că mă duc în audiență la primarul Dominic Fritz. M-am dus la primărie, dar nici vorbă să mă lase înăuntru. Am cerut să vină cineva, un responsabil, la poartă să vorbească direct cu mine despre problemă. Dacă ajungeam la domnul Fritz, probabil se rezolva să primesc 4.000 de lei, dar nu am reușit. Eu l-am votat. Am avut încredere în el și l-am votat, dar iată ce îmi face acum. Nu mă primește nici în audiență.

Nu am putut intra. Nu m-au lăsat că nu am avut certificat verde. Mi s-a spus să mă programez. Mie îmi trebuia atunci banii, nu cu programare în audiență. Am primit numai 2000 de lei. Am plâns de supărare. 4000 de lei îmi trebuiau pentru a depune coroane și pentru Cupa Memorialului. Pentru coroanele destinate martirilor de la Slatina am cumpărat cu banii mei”.

Același primar Dominic Firtz, pentru care un revoluționar fără certificat verde nu există, se lăuda zilele trecute că a ținut audiențe în stradă. Unde nimeni nu cere vreun certificat.

După toate acestea, Ioan Bânciu a devenit unul dintre pretextele cu care liderul AUR George Simion a forțat intrarea în Primăria Timișoara pentru a solicita o audiență la primarul Dominic Fritz.

Ce spune Memorialul Revoluției?

”Noi am avut un contract în fiecare an de sponsorizare pentru pelerinaje, care a fost tot mai mic. Anul acesta a fost tot mic, după ce a fost 4.000 de lei, în 2020. Eu nu știu când el a cerut audiență la domnul primar și nu a fost primit. Nu cunosc povestea asta. El a luat totul în nume personal, dacă era vorba de o relație între instituții, era cu totul altceva, dar el a luat totul în nume personal”,  ne-a declarat Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.

Ce spune Primăria Timișoara?

Primăria Timișoara a trimis următorul răspuns cu privire la problema accesului la audiență la primar: ”Din data de 25 octombrie 2021, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1130/2021, care se aplică la nivel național, nu doar în cazul Primăriei Timișoara, „accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.
Nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de trecutul său și nici mai presus de vreun alt timișorean. Cetățeanul de care ați amintit, la fel ca orice altă persoană, se poate înscrie în audiență atunci când va decide să respecte prevederile legale în vigoare și va fi primit în momentul în care îi va veni rândul.

În acest moment, câteva sute de timișoreni s-au înscris în audiență, audiențe care se țin săptămânal, și sunt primiți în ordinea înscrierii.
Pe de altă parte, Primăria Municipiului Timișoara consideră că modul în care domnul amintit a ales să forțeze primirea în audiență, peste alte persoane care așteptau chiar atunci să vorbească cu domnul primar, alături de câțiva huligani care au forțat accesul în birourile primăriei, scandând sloganuri rasiste și xenofobe, este unul total deplasat, descalificant și, mai presus de toate, ilegal. Nădăjduim că autoritățile statului își vor face datoria pentru tragerea la răspundere, inclusiv penală, a celor care au pătruns în forță în sediul Primăriei Municipiului Timișoara.

Din data de 25.10,2021, accesul în această unitate se face conform Hotărârii Guvernului României Nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021, Anexa nr. 3 – MĂSURI pentru diminuarea impactului tipului de risc, Articolul 12: “(4)”, se arată în răspunsul Primăriei Timișoara, de joi 20 ianuarie 2022.

 

Comentarii

comentarii