Acasă Actualitate Ciocnirea ideilor în mediul universitar din Vest: ministrul Educației vrea să sprijine...

Ciocnirea ideilor în mediul universitar din Vest: ministrul Educației vrea să sprijine independența universităților mici, așa cum e cea de la Reșița

DISTRIBUIȚI

UEMGraba cu care Marilen Pirtea și alți reprezentanți ai Universității de Vest din Timișoara s-au manifestat vizavi de fuziunea prin absorbție cu Universitatea Eftimie Murgu din Reșița nu are, pare-se, un fundament atât de puternic, așa cum se credea. Deși la sfârșitul săptămânii trecute reprezentanții UEMR au votat în majoritate pentru demararea procedurilor de fuziune (și o parte din conducerea universității reșițene manifestând aceeași grabă), la nivelul Ministerului Educației și Cercetării nu se vorbește de fuziune. Acest aspect e atestat de o delegație alcătuită din foști și actuali profesori universitari reșițeni, printre care academicianul Ion Vela, fost rector și fost președinte al UEMR, a fost primită marți, 15 septembrie, de ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, căruia i s-a solicitat să identifice o soluție viabilă, alta decât cea a fuziunii dintre cele două universități. Profesorul universitar Eugen Răduca, un alt membru al delegației, fost lider al sindicatului din UEMR afirmă că cei din minister nu doresc reducerea numărului de universități, deoarece și așa România stă foarte prost în competiția cu alte țări din Uniunea Europeană. Ministrul Cîmpeanu, spune Răduca, acreditează faptul că politica sa și a ministerului este de a susține universitățile din zonele sărace, așa cum este Caraș-Severin. Profesorul reșițean susține că nu s-a spus nimic despre fuziune iar concluzia discuției cu ministrul a fost aceea de a avea în continuare o universitate independentă la Reșița a fost singura discutată la întrevederea cu ministrul Cîmpeanu“, ne-a mărturisit Eugen Răduca. Mai mult, se pare că UEMR va primi în continuare finanțare de la București.

Comentarii

comentarii