Acasă Actualitate Circulaţie redeschisă pe bulevardul C-tin Brâncoveanu

Circulaţie redeschisă pe bulevardul C-tin Brâncoveanu

DISTRIBUIȚI
În dimineaţa zilei de miercuri, 22 decembrie, a fost redeschisă circulaţia pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, aşa cum promiteau reprezentanţii Primăriei Timişoara. Lucrarea, care a început în vară, a fost una amplă, fiind înnoite toate reţelele de utilităţi în zonă.

 „Constructorul a lucrat toată noaptea trecută pentru finalizarea acestor lucrări, redeschiderea circulaţiei fiind necesară pentru decongestionarea traficului în partea de sud a oraşului. Investiţia de pe strada Brâncoveanu va continua cu realizarea pistelor pentru biciclişti, refacerea în totalitate a trotuarelor şi amenajarea a 140 de locuri de parcare”, spune primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. De patru luni, de când viceprimarul Sorin Grindeanu a preluat Direcţia Tehnică din cadrul primăriei, a organizat aproape zilnic comandamente de lucru pe şantierele publice din Timişoara, în special pe bdul C-tin Brâncoveanu şi pe pasajul din Calea Şagului, convins de faptul că: “muncitorul român e obişnuit să se simtă controlat, fiindcă altfel, unu e cu sapa şi zece cu mapa”.
 

Comentarii

comentarii