Acasă Sănătate CJAS Timiş: Spitalele au obligaţia de a garanta dreptul pacienţilor la servicii...

CJAS Timiş: Spitalele au obligaţia de a garanta dreptul pacienţilor la servicii medicale gratuite

DISTRIBUIȚI

victor dumitrascu  director CJASCasa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a finalizat procesul de contractare cu toate cele 21 de spitalele din judeţ pentru anul 2015.
Mariana Marcu, PR CJAS Timiş, a explicat că pentru a veni în sprijinul asiguraţilor, s-au alocat fonduri suficiente furnizorilor de servicii medicale spitaliceşti, tocmai pentru a asigura o bună desfăşurare a actului medical. Astfel, bugetul alocat spitalelor din judeţ a înregistrat o creştere a fondurilor de-a lungul anilor.
„Considerăm, că fondurile spitalelor sunt suficiente pentru ca pacienţii să nu fie obligaţi să-şi cumpere, pe perioada internării, medicamente sau materiale sanitare. Ca exemplu în acest sens stă şi bugetul alocat spitalelor pentru perioada ianuarie-octombrie 2015,  suma fiind de aproximativ  309.910.000 lei  comparativ cu bugetul alocat spitalelor în 2014 de 307.531.000 lei, în anul 2013 de 297.528.975 lei , în 2012 de 241.628.946 lei”, a declarat prof. dr. Victor Dumitraşcu, preşedinte-director general CJAS Timiş.
Pentru o gestionare eficientă a bugetului FNUASS şi pentru a preîntâmpina utilizarea neraţională a fondurilor alocate, CJAS Timiş a elaborat unui model de declaraţie ataşat obligatoriu la foaia de observaţie, care trebuie completat de toţi pacienţii internaţi, (în declaraţie se specifică dacă pe perioada internării au achiziţionat din buzunarul propriu medicamente, materiale sanitare sau investigaţii paraclinice).
De asemenea, CJAS Timiş  atrage încă odată atenţia managerilor de spitale în vederea gestionării eficiente a fondurilor alocate.
„Astfel, spitalele au obligaţia de a garanta dreptul pacienţilor de a beneficia în mod gratuit, pe întreaga durată a internării, de toate serviciile medicale necesare pentru tratarea afecţiunilor de care suferă, (medicamente, materiale sanitare, servicii medicale paraclinice, etc.) şi de a rambursa acestora eventualele cheltuieli suportate pe perioada spitalizării”, mai spune prof. Dumitraşcu.

Comentarii

comentarii