Acasă Actualitate CJSU Arad a impus restricţii în 14 localităţi, din cauza numărului mare...

CJSU Arad a impus restricţii în 14 localităţi, din cauza numărului mare de cazuri de infecţii cu SARS CoV-2

837
DISTRIBUIȚI

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a impus restricţii în 14 localităţi, din cauza numărului mare de cazuri de infecţii cu SARS CoV-2. Activitatea cafenelelor şi restaurantelor a fost restrânsă, iar piscinele, sălile de jocuri şi locurile de joacă vor fi închise. Totodată, 20 de şcoli vor urma cursurile în scenariul roşu. 

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00, în perioada 16– 29 octombrie, în localităţile: Arad, Chişineu-Criş, Sântana, Cărand, Gurahonţ, Iratoşu, Şagu, Şimand, Socodor, Şofronea, Vărădia de Mureş, Vârfurile, Vladimirescu şi Zărand, respectiv fără a depăşi cu 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00, în celelalte localităţi ale judeţului, cu excepţia localităţilor: Curtici, Livada, Tauţ şi Zerind, potrivit unei decizii a CJSU Arad, de joi.

De asemenea, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minim 2 metri între mese şi participarea a maxim 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

CJSU a mai decis că se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurate în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt, de asemenea, interzise în perioada 16 – 29 octombrie, în localităţile: Arad, Chişineu-Criş, Curtici, Sântana, Cărand, Gurahonţ, Iratoşu, Livada, Şagu, Şimand, Socodor, Şofronea, Tauţ, Vărădia de Mureş, Vârfurile, Vladimirescu, Zărand şi Zerind.

CJSU Arad a mai decis că activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşorară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin actele normative în vigoare.

Totodată, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente. Şi se interzice organizarea/desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise.

S-a instituit şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 de metri de intrarea în perimetrul şcolii, în toate spaţiile publice deschise din localităţile: Curtici, Livada, Tauţ şi Zerind, precum şi pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

CJSU Arad a mai decis că 20 de şcoli din 159 câte funcţionează în judeţul Arad, vor urma cursurile în scenariul roşu.

În judeţul Arad, de la debutul pandemiei de coronavirus au fost înregistrate 3.504 cazuri de COVID-19, din care 81 în ultima zi.

Comentarii

comentarii