Acasă Cultura Cloaca – de pe marile scene mondiale, la Teatrul Național Timișoara

Cloaca – de pe marile scene mondiale, la Teatrul Național Timișoara

DISTRIBUIȚI

Teatrul Național Timișoara a programat un mare spectacol în data de 23 ianuarie, de la ora 19.00, în studio Uțu Strugari. Este vorba de Cloaca, de Maria Goos, regia artistică Mihaela Lichiardopol, iar traducerea Liliana Alexandrescu
Povestea:
Patru vechi prieteni, acum la vârsta de mijloc, se reîntâlnesc într-un moment de cotitură pentru viața fiecăruia dintre ei. Nu mai sunt tineri, dar nici bătrâni încă, libertatea li se pare o noțiune din ce în ce mai relativă, opțiunile – tot mai limitate. Pieter, istoric de artă, acum funcționar, e în mijlocul unui conflict stresant cu primăria pentru niște tablouri odinioară subevaluate. Joep, politician de succes, se ascunde la Pieter de eșecul său matrimonial. Tom, avocat celebru, încearcă să-l ajute, deși își are și el propriile lui probleme cu drogurile. În sfârșit, Maarten, dramaturg, are o relație cu fiica de 18 ani a lui Joep. Patru povești, patru destine care se întrepătrund și care, între tragic și comic, pun la încercare o prietenie de-o viață.
Cloaca, multipremiată și ca spectacol de teatru și ca film, a fost montată în Olanda, Argentina, Marea Britanie (la celebrul teatru Old Vic, în regia lui Kevin Spacey), Germania, Elveția, Austria și Spania. În România, piesa a fost citită în lectură publică, în 2009, în prezența autoarei.
Autoarea:
Născută în 1956. Studii de dramaturgie la Academia de Artă Dramatică din Maastricht. Își începe cariera ca dramaturg și regizor, montându-și majoritatea textelor.
Înființează și conduce Compania teatrală De Kompaan. Cunoaște succesul ca scenaristă a multipremiatelor seriale de televiziune Pleidooi (1991-1994) și Oud Geld (1995-1997). Pentru scenă scire piesele: Familie Avenier (1999), Smoeder (2004), DeGeschiedenis van de Familie Avenier (2007-2008). De-a lungul carierei, Maria Goos a primit cele mai importante distincții atât pentru scenarii (Lira Script Award, 2001 și DeGouden Ganzenveer, 2005), cât și pentru piesele sale de teatru. În 2008, i-a fost decernat prestigiosul Edmund Hustinxprijs, premiu acordat bianual unui dramaturg flamand ori olandez. (din Dramaturgi olandezi de astăzi, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2010).

Comentarii

comentarii