Acasă Actualitate Colectarea deșeurilor, poluarea și defrișarea pădurilor – cele mai mari probleme de...

Colectarea deșeurilor, poluarea și defrișarea pădurilor – cele mai mari probleme de mediu în viziunea studenților de la UPT

DISTRIBUIȚI

În cadrul unui amplu proiect desfășurat cu finanțare norvegiană, Fundația Politehnica Timișoara a prezentat, joi 13 iulie, un sondaj făcut pe 900 de studenți cu privire la cunoștințele lor în legătură cu consumul responsabil de energie.

85% dintre respondenți au susținut că au cunoștințe medii și peste medii în ceea ce privește protecția mediului. De asemenea, 90% dintre studenții care au participat la studiu au spus că este foarte importantă protecția mediului.

Dintre principalele probleme de mediu, colectarea deșeurilor reprezintă cea mai importantă dintre toate. Pe locul doi în concepția studenților este poluarea aerului, iar pe locul trei defrișarea pădurilor.

Fundația Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Quality Management Systems Norvegia, derulează până în aprilie 2024 un proiect inspirat din preocupările europene și internaționale de „construire a unui viitor mai sustenabil și mai verde” după încheierea pandemiei de COVID-19.

Finanțarea este de 196.202 euro, este asigurată prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”. Proiectul, intitulat University Students Engaging in Responsible and Sustainable Energy Consumption, și urmărește să sporească cunoștințele studenților timișoreni privind consumul responsabil energie, să dezvolte comportamente de cruțare a resurselor de energie, respectiv de reducere a amprentei de CO2 în viața și activitățile din campus.

De la lansare în luna mai 2023, până în prezent, echipa de proiect condusă de profesor universitar dr. Vasile Gherheș a realizat studiul privind obiceiurile de consum ale studenților politehniști din Timișoara, privind resursele energetice în spațiile de cazare, mesajele studenților privind viziunea lor cu privire la un viitor mai verde și a organizat o școală de vară privind stilul de viață orientat spre sustenabilitate, având ca rezultat formarea de studenți ambasadori ai sursenabilitățile în UPT.

Proiectul mai prevede organizare de competiție între cămine privind adoptarea de comportamente responsabile, campanii de conștientizare cu privire la posibilitățile de reducere a amprentei ecologice în viața de student și în cea profesională, sesiune de training care se conducă la dezvoltarea competențelor studenților viitor cetățeni activi și responsabili într-o lume conștientă cu privire la nevoia unui viitor verde pentru Timișoara pentru România chiar pentru Europa.

Obiectivele proiectului sunt convergente cu interesul Universității Politehnica Pentru promovarea sustenabilității așa cum este ea definită în agenda 2030 a Națiunilor unite prin educație, cercetare, management, mod de organizare a vieții universitare și pregătirea tinerilor pentru viață independentă într-o societate tot mai conștientă de nevoia de a acționa în condiții de utilizare echilibrată a surselor respectiv de asigurare a unei echități sociale autentice.

De asemenea a fost creată și o pagină numită www.imipasa.upt.ro. unde se găsesc informații despre proiect

Prin implementarea acestui proiect în căminele Universității Politehnica se face un pas decisiv spre un campus verde, în inima Timișoara.

Comentarii

comentarii