Acasă Actualitate Comisia de Sănătate a CJ Timiş sprijină iniţiativa legislativă antiaurolac a dr....

Comisia de Sănătate a CJ Timiş sprijină iniţiativa legislativă antiaurolac a dr. Poenaru!”

DISTRIBUIȚI

Liviu Borha, preşedintele Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, susţine iniţiativa legislativă antiaurolac a prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara.

Un prim pas

“Sunt de acord cu ideea domnului dr. Poenaru şi mi se pare de bun augur. Sprijin această iniţiativă de eliminare a acestui produs chimic foarte toxic numit aurolac, dar mă tem că va fi înlocuit cu altele similare sau mai toxic. E un prim pas. Astfel, se pot elimina şi unele comportamente antisociale în rândul copiilor străzii. Totuşi cred că sunt mai multe cauze că aceşti micuţi ajung în această situaţie, iar societatea noastră se pare că este prea săracă să construiasă centre de sprijinire a copiilor străzii”, a spus Liviu Borha.  
Dr. Poenaru susţine că inhalarea gazelor de aurolac – bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu – afectează grav sistemul nervos central, pe termen lung, iar cei care îl consumă, de obicei copiii străzii, pot ajunge să comită acte de tâhărie şi chiar asasinate, pentru a-l procura.
“Efectele aurolacului apar la câteva secunde după inhalare şi variază de la vorbire neclară, incapacitatea de a-şi coordona mişcările şi euforie, până la o perioadă de depresii şi halucinaţii. După inhalări repetate, ei se simt mai puţini inhibaţi. Efectele includ stări de greaţă, vomă, ameţeală şi durere de cap prelungită. Intoxicaţia durează câteva minute, de aceea consumatorii caută adesea să îşi prelungească starea de “narcoză” continuând să inhaleze substanţa pe parcursul câtorva ore. Practica este extrem de periculoasă, iar ei pot să îşi piardă cunoştinţa şi să moară. decesul survine atât în cazul consumului prelungit, cât şi după o singură administrare. Sindromul morţii subite prin inhalare se poate produce prin stop cardiac, datorită tulburărilor de ritm. De asemenea, apar şi efectele toxice respiratorii: după inhalare apar spasme ale căilor respiratorii. Utilizările repetate afectează plămânii, iar respiraţia este tot mai grea”, se arată în “Aurolacul –Fundamentare privind propunere legislativă de a fi interzisă vânzarea produsului”, iniţiată de prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara.

Trebuie interzisă vânzarea către persoanele sub 18 ani

Consumul susţinut de aurolac cauzează toleranţă şi necesitatea creşterii cantităţii de drog. Întreruperea administrării poate produce simptome de abstinenţă fizică: transpiraţii, puls rapid, tremurul mâinilor, insomnie, anxietate, ameţeli şi agitaţie fizică. Semne ale consumului de aurolac sunt: pete, iritaţii în jurul gurii, ochii roşii înlăcrimaţi, respiraţie cu miros de chimicale, vorbire neclară, iritabilitate, dezorientare, pierderi ale masei musculare. Consumul de aurolac pe perioada sarcinii expune fătul, apoi copilul la riscuri mari. “Preţul accesibil, uşurinţa procurării a făcut ca acest mod de drogare să se răspândească foarte rapid, la vârste incredibil de tinere, iar în acest caz se manifestă necesitatea imperioasă de drog şi tendinţa de creştere a dozelor. Consumul de aurolac are un efect devastator asupra sănătăţii individului, în timp duce chiar la deces, motiv pentru care se impun măsuri legislative în ceea ce priveşte procurarea acestui produs extrem de toxic de către persoanele de sub 18 ani”, a subliniat dr. Poenaru.

Comentarii

comentarii