Acasă Eveniment Comisia Europeană a crescut sprijinul pentru tinerii fermieri de la 25.000 euro...

Comisia Europeană a crescut sprijinul pentru tinerii fermieri de la 25.000 euro la 40.000 euro

DISTRIBUIȚI

Din 4 aprilie 2012

În scopul creşterii absorbţiei fondurilor alocate României din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană a aprobat în data de 4 aprilie 2012, pentru măsura 112, ca nivelul maxim al sprijinului acordat tinerilor fermieri să crească de la 25.000 la 40.000 euro.
Una dintre cele mai importante modificări este reprezentată de introducerea măsurii 215 „Bunăstarea animalelor” pentru sectorul porcine
În cazul măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, modificările vizează prelungirea datei la care standardele privind nitraţii şi laptele crud devin obligatorii precum şi a datei la care se încheie perioada de graţie pentru cele două standarde şi stabilirea unei alocări distincte pentru adaptarea la standarde, introducerea sectorului bovine pentru carne ca şi sector prioritar şi diminuarea valorii maxime eligibile a unui proiect din sectorul vegetal la 1 milion euro.
La măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” intensitatea sprijinului a crescut de la 70% la 85%. Pentru investiţiile în sectorul producţiei non-agricole, a fost completat criteriul de selecţie privind micro-întreprinderile nou înfiinţate în vederea includerii start-up-urilor care vizează activităţi non-agricole productive, iar serviciile medicale din mediul rural au fost prioritizate.
În ceea ce priveşte măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” intensitatea sprijinului a crescut de la 70% la 85% pentru investiţiile în agro-turism, precum şi plafonul maxim pentru investiţiile în agro-turism, de la 70.000 euro la 100.000 euro pe proiect. De asemenea, intensitatea sprijinului a crescut de la 50% la 85% pentru investiţiile în activităţi recreaţionale.
Alte modificări aduse Programului Naţional de Dezvoltare Rurală vizează introducerea de noi pachete în cadrul măsurii 214 „Plăţi de agro-mediu” cât şi modificări în procesul de selecţie al proiectelor.

 

Comentarii

comentarii