Acasă Economic Companie multinațională austriacă Trodat vrea să se extindă într-un oraș din Timiș

Companie multinațională austriacă Trodat vrea să se extindă într-un oraș din Timiș

DISTRIBUIȚI

Compania multinațională austriacă Trodat, care pretinde a fi cel mai mare producător mondial de ștampile de cauciuc, vrea să își construiască o fabrică la Lugoj. Compania, cu sediul central în Wels, Austria, care are peste 1.000 de angajați în întreaga lume, are un spațiu de producție, închiriat, pe strada Caransebeșului, din Lugoj, dar intenționează să cumpere un teren de două hectare, pentru a se extinde. În acest sens, reprezentanții companiei au și avut o întrevedere cu primarul Lugojului, Claudiu Buciu. „Cei de la Trodat, cel mai mare producător mondial de ștampile, vor să-și facă o fabrică nouă, pentru că vor să extindă zona de producție și vor să își facă și o zonă de depozitare. În prezent spun că fac logistica asta din Austria, dar vor să aiă un depozit și aici. Le-am oferit un teren și vor merge la licitație, probabil la sfârșitul lunii mai, pentru că dânșii vor să-l cumpere, nu vor în concesiune. E un teren de două hectare, lângă Centrul logistic Lidl, pe strada Timișorii, care are acces la drumuri. În prezent, la punctul de lucru din Lugoj, Trodat are 70 de angajați, dar au estimat că în urma extinderii vor ajunge la 200 de angajați”, a spus primarul Lugojului, Claudiu Buciu.

Comentarii

comentarii