Acasă Actualitate Comunitatea din Săvârşin, afectată de vestea morţii Reginei Ana: “Regina este cea...

Comunitatea din Săvârşin, afectată de vestea morţii Reginei Ana: “Regina este cea care a venit pentru prima dată aici după Revoluţie”

DISTRIBUIȚI

regina-ana-938x535Comunitatea din Săvârşin, acolo unde se află reşedinţa preferată a Familiei Regale, a primit cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana, localnicii amintindu-şi, emoţionaţi, de prima ocazie cu care soţia Regelui Mihai a mers în zonă, singură, şi a fost primită de o familie.
Localnicii din comuna Săvârşin, judeţul Arad, acolo unde se află reşedinţa preferată a Regelui Mihai I, îşi amintesc emoţionaţi de Regina Ana, care a ajuns prima dată în zonă, singură, în anii ’90, şi a mâncat în casa unei familii din comună.
“Comunitatea de la Săvârşin a primit cu mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Maiestăţii Sale Regina Ana a României. A fost o personalitate reprezentativă pentru Familia Regală, pentru comunitatea de la Săvârşin. Regina este cea care a venit pentru prima dată după Revoluţie la Săvârşin, Maiestatea Sa Regele nu a vrut să vină până când nu şi-a redobândit proprietatea de aici, aşa că Regina a fost prima care a fost primită de către cetăţenii comunei Săvârşin. A fost găzduită de către una din familiile din comună, familia Toma, cei care locuiesc în apropierea castelului regal. Desigur, cum spuneam anterior, toată comunitatea a primit cu mare tristeţe această veste”, a declarat primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean.
Familia Regală şi-a recuperat castelul în 2001, iar de atunci a devenit o tradiţie ca membrii familiei să petreacă Sărbătorile de Iarnă aici, dar şi perioade de peste vară. Renovarea completă a castelului s-a încheiat în toamna anului 2015, când reşedinţa a fost readusă la forma anterioară confiscării.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a murit, luni, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia.
“Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges”, a anunţat, într-un comunicat, Casa Regală a României.

Comentarii

comentarii