Acasă Cultura ConCentrica! Una dintre cele mai mari lecturi publice din România are loc...

ConCentrica! Una dintre cele mai mari lecturi publice din România are loc în Piața Libertății din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Biblioteca Județeană Timiș și CJT organizează ConCentrica. Semnal literar! 2018 Una dintre cele mai mari lecturi publice din România a ajuns la cea de a treia ediție. Evenimentul se va desfășura joi, 24 mai, ora 12, în Piața Libertății din Timișoara.  Formatul diferă și în acest an. Respectând structura pieței, grupurile de participante și participanți vor fi organizate sub forma unuia dintre simbolurile wi-fi. Cartea emite semnal: puternic, (re)formator, comunitar, iar aria de acoperire trebuie să fie cât mai extinsă. Va fi citit integral volumul Oceane, ocheane, ocazii (Litera, 1980), de Dan Emilian Roșca (1957–2005), poet suprarealist de certă anvergură și unul dintre exponenții tragici ai boemei timișorene.

“O carte parcurge comunitatea. Comunitatea parcurge o carte. Alături de Pătura care citește, Lecturi aprinse, LitVest, ConCentrica este unul dintre proiectele B.J.T. care au transformat Timișoara în Capitala lecturilor publice. În cadrul manifestării, va fi lansat semnul de carte aferent lunii  iunie, consacrat Centenarului, parte a proiectului Semn 2018”, a informat Biblioteca Județeană Timiș, organizatoarea evenimentului.

Comentarii

comentarii