Acasă Eveniment Concurs național de chimie la Timişoara

Concurs național de chimie la Timişoara

DISTRIBUIȚI

chimiecoriolandragulescuCea de-a V-a ediţie a concursului naţional de chimie ,,Coriolan Drăgulescu’’ va avea loc în perioada 9-11 mai, la Timişoara. Evenimentul se adresează elevilor din clasele IX – XII și urmărește ca aceștia să își testeze cunoștințele teoretice din domeniul chimiei precum și prezentarea perspectivelor în cariera profesională.

Concursul constă într-o probă scrisă tip grilă pe baza tematicii afișate, cu o durată de trei ore. Cele mai bune lucrări de la fiecare clasă sunt premiate, premiile purtând numele companiilor ce participă în calitate de sponsori principali la acest eveniment. După concurs, elevii asistă la prezentări ale companiilor partenere și participă la o serie de lucrări demonstrative efectuate în laboratoarele facultății de către cadre didactice specializate. De asemenea, pe perioada manifestării, participanții vor avea ocazia să viziteze campusul universitar, respectiv punctele de atracție și obiectivele culturale ale Timișoarei și să experimenteze pentru un weekend viața studențească. Evenimentul este organizat de Liga Studenţilor Chimişti din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universității UPT, Inspectoratul Şcolar Timiş şi Societatea de Chimie din România – Filiala Timiş.

Comentarii

comentarii