Acasă Actualitate “Conducerea politică de la Bucureşti încearcă să marginalizeze Timişoara!”

“Conducerea politică de la Bucureşti încearcă să marginalizeze Timişoara!”

DISTRIBUIȚI

Protestele din Piaţa Victoriei Timişoara au împlint 105 zile, marţi, 21 februarie. Din 22 februarie, revoluţionarii protestatari au primit de la Primăria Timişoara prelungirea autorizaţiei, până în 22 martie. Lucian Căldăraru, luptător, a spus că acum acţiunile intră în etapa de primăvară. “Noi suntem aici, fiindcă voi nu sunteţi. Trezeşte-te, Timişoara! Nu v-aţi săturat de comuniştii îmbrăcaţi în haine capitaliste? România a devenit un stat al jefuitorilor pedelişti. Au călcat demnitatea oamenilor în picioare şi Constituţia României. Unde s-a mai văzut ca această carte de căpătâi să fie călcată în picioare de PDL, în frunte cu şeful statului, Traian Băsescu? Timişoara, simbolul revoluţiei române, trezeşte-te! Actuala conducere politică de la Bucureşti încearcă să marginalizeze Timişoara. A căzut comunismul, dar nu comuniştii. Toţi ar trebui condamnaţi la 25 de ani de puşcărie fiecare, pentru jaful la care ei au supus România. Nu mai avem republică democrată, atât timp cât a fost călcată Constituţia în picioare”, a strigat Căldăraru, la microfonul din piaţă. “Jos Băsescu!”, “Jos comuniştii!”, “Jos hoţia!”. “Aici ne antrenăm pentru mitingul cel mare. Dacă nu va fi revizuită Constituţia, înainte de alegeri, atunci se va ajunge la o nouă revoluţie. Vrem revoluţie pentru Constituţie!”, a strigat Tudorin Burlacu.
 

Comentarii

comentarii