Acasă Economic Conferința „Rolul inovării în crearea și dezvoltarea de noi afaceri”

Conferința „Rolul inovării în crearea și dezvoltarea de noi afaceri”

DISTRIBUIȚI

 Conferința „Rolul inovării în crearea și dezvoltarea de noi afaceri”, va avea loc vineri, 29 iunie, începând cu ora 17.00, în sala P02, a Facultății de Economie și Administrarea a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul este susținut de către John Gongwer, cu o experiență de douăzeci de ani în domeniul consultantei în management și antreprenoriat în tehnologia informației în Washington, D.C. și Sillicon Valley. 

Gongwer este absolvent al Universităților Oxford și Cambridge din Marea Britanie, unde cercetarea sa s-a axat pe strategiile de inovare disruptivă prin utilizarea tehnologiilor digitale colaborative. Primul său contact cu România datează din anii 2000, când a înființat și derulat un proiect de revitalizare comunitară în Valea Jiului (2000-2004). John a revenit în România în 2011 și lucrează în prezent prin intermediul laboratorului său de inovație, iCatalyst, cu Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală (CRIDL). Conferința se va desfășura în limba engleză și va cuprinde două sesiuni. În prima  parte, John Gongwer va face o prezentare interactivă pe tema inovării. În cea de-a doua parte se vor desfășura ateliere pe mai multe teme legate de inovare. Participarea este gratuită, dar se va face pe baza unei înscrieri prealabile, în limita locurilor disponibile. Cunoașterea limbii engleze este o condiție de participare la eveniment. Formularul de înscriere se găsește aici. Din rațiuni funcționale doar 40 dintre cei înscriși vor putea participa și la atelierele din a doua parte a conferinței. Au prioritate cei care au participat la cursurile pe teme de antreprenoriat și management organizate anterior de către Centrul Regional de Formare Antreprenorială – Regiunea VEST. În data de 28 iunie, cel târziu, vor fi notificați prin poșta electronică cei care au fost admiși și la a doua parte a conferinței. Conferința este organizată de către Centrul Regional de Formare Antreprenorială – Regiunea VEST în colaborare cu East–European Center for Research in Economics and Business (ECREB) din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) din Timișoara. Proiectul strategic ID 63270 „Dezvoltarea inovației, creativității, responsabilității și sustenabilității antreprenoriatului strategic românesc” este implementat de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă în parteneriat cu Siveco Romania și Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat. Cofinanțarea este asigurată  de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritara 3: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, Domeniul Major de Intervenţie 3.1. – Promovarea culturii antreprenoriale. Proiectul este implementat pe o perioadă de 3 ani (ianuarie 2011 – decembrie 2013) și se desfășoară sub sloganul “Fii tânăr antreprenor pentru viitor!”  

 „Un astfel de proiect vine să sprijine viitorii antreprenori în demersul lor de a-şi construi o cariera, de a fundamenta informaţii pe care le-au dobândit până în prezent şi de a-şi obţine independenţa financiara într-un mod responsabil, orientat către schimbare, inovaţie şi creativitate. Formarea resurselor umane este o componentă esenţială spre care trebuie să ne orientam eforturile în vederea obţinerii performanţei în toate domeniile, în special în dezvoltarea culturii antreprenoriale,” spune Cristina Cătană-Buca, manager proiect.

Comentarii

comentarii