Acasă Actualitate Conferinţele preoţeşti, în Episcopia Caransebeş

Conferinţele preoţeşti, în Episcopia Caransebeş

DISTRIBUIȚI

in caransebesÎn sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Eparhiei Caransebeşului, la sfârşitul săptămânii trecute, au avut loc conferinţele pastoral-misionare ale preoţilor din cele patru protopoiate ale Episcopei Caransebeşului: Reşiţa, Băile-Herculane, Caransebeş şi Moldova Nouă.

Conferinţele au debutat printr-o slujbă de Te-Deum, oficiată de către părinţii slujitori, în prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial. „În această sesiune de primăvară a conferinţelor pastoral-misionare, s-a dezbătut tema anului omagial 2013, an închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena «cei întocmai cu Apostolii». Am susţinut în cadrul acestei întâlniri în care am prezentat pe larg viaţa celor doi mari sfinţi ai Bisericii noastre, punctând, bineînţeles şi perioadele istorice în care aceştia au trăit şi realizările lor deosebir de importante pentru istoria bisericească universală”, a precizat pr. cons. Alin Vasile Câmpean, din cadrul Sectorului administrativ-bisericesc.
„Au fost luări de cuvânt foarte interesante pe marginea conferinţe şi ulterior, în a doua parte, am abordat subiecte de ordin administrativ-gospodăresc, economic, social, cultural, social, filantropic, dar şi activităţi cu tinerii. Preoţii au fost receptivi şi am încercat, în cuvânt de final, să-i îndemnăm pe toţi părinţii parohi să explice credincioşilor importanţa pe care au avut-o Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în istoria Bisericii Universale, importanţa edictului de la Mediolanum şi bienînţeles, importanţa Sinodului I Ecumenic convocat în 325 la Niceea, de către Împăratul Constantin cel Mare”, a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul său.

Comentarii

comentarii