Acasă Eveniment Comisarii IPJ Timiş, urmăriți penal de procurorii DNA pentru constituire de grup...

Comisarii IPJ Timiş, urmăriți penal de procurorii DNA pentru constituire de grup infracţional organizat şi fapte de corupţie

DISTRIBUIȚI

politia-timis-IPJ-TimisComisarii IPJ Timiş, în care sunt implicaţi fostul şef al Poliţiei Timiş, la data săvârşirii faptelor, Muntean Sorin, şi comisarul-şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, Pavel Dumitru, în funcţie, sunt urmărirți penal de către procurorii anticorupţie Timişoara, pentru constituire de grup infracţional organizat, fapte de corupţie şi altele infracţiuni.

Cei doi comisari sunt în Arestul IPJ Timiş, de luni seara, după ce au ieşit de la audierile de la DNA Timişoara.
Pe lângă ei, au mai fost trimişi în judecată, în acelaşi dosar, omul de afaceri Boţ Iulian şi Bâlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiş.
„Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 februarie 2016, a inculpaţilor Muntean Petru Sorin, inspector şef al IPJ Timiş, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracţiuni), favorizarea făptuitorului; Pavel Dumitru (şef Serviciu de Investigare a Criminalităţii Economice în cadrul IPJ Timiş, la data faptelor) pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită; Boţ Iulian, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (două infracţiuni).
De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din data de 2.02.2016, până la data de 1.04.2016, faţă de inculpatul Bâlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiş, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă (două infracţiuni), instigare la dare de mită (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului”, arată un comunicat al DNA.
Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că în cursul anilor 2011 – 2013, inculpatul Boţ Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse.
Activitatea infracţională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste două milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate către bugetul de stat.
Activităţile infracţionale ale grupării coordonată de inculpatul Boţ Iulian s-au bucurat de sprijinul şi protecţia inculpaţilor Muntean Sorin Petru şi Pavel Dumitru, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, respectiv şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a grupului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani.
În acest sens, aceştia au racolat în cadrul grupului alţi ofiţeri de poliţie şi au coordonat activităţile infracţionale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura lui Boţ Iulian o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat.
Totodată, inculpaţii Muntean Sorin Petru şi Pavel Dumitru au efectuat demersuri în vederea diseminării, către inculpatul Boţ Iulian, a înscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei şi au conceput împreună cu ceilalţi membri ai grupării, o strategie de înlocuire a documentelor contabile relevante menită să schimbe situaţia juridică dedusă cercetărilor.
Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracţional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiş, persoană de încredere a inculpaţilor Muntean Sorin Petru şi Boţ Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor.
Rolul primordial al inculpatului Boţ Iulian a fost acela de a asigura suport financiar fiecărui membru atras şi implicat în activitatea infracţională, de a identifica martori şi de a depune înscrisuri de natură să confirme susţinerile stabilite în cadrul strategiei de apărare.
Concret, în perioada 2013-2016, inculpatul Boţ Iulian a remis inculpaţilor Muntean Petru Sorin, Pavel Dumitru, câte 7.000 euro şi altor două persoane (un ofiţer de poliţie-denunţător în cauză şi un contabil neidentificat până în prezent) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în aşa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa.
De asemenea, inculpaţii Muntean Petru Sorin şi Bîlc Marin l-au determinat pe inculpatul Boţ Iulian să-i remită suma totală de 1.500 euro denunţătorului pentru ca acesta din urmă să îşi îndeplinească atribuţiunile de serviciu în direcţia indicată de membrii grupului infracţional.
În contextul menţionat mai sus, inculpatul Pavel Dumitru a pretins pentru sine şi pentru altă persoană câte 2.000 euro, sume pe care le-a primit printr-un intermediar, în considerarea influenţei pe care a presupus că o avea asupra persoanelor care instrumentau cauza penală respectivă.
Marţi, inculpaţii Boţ, Pavel şi Muntean urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Comentarii

comentarii