Acasă Actualitate Consiliul Judeţean Timiş va prelua Aeroportul Timişoara

Consiliul Judeţean Timiş va prelua Aeroportul Timişoara

DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internaţional din Timişoara va fi transferat către autorităţile judeţene. După luni de zile de discuţii, la Bucureşti, în Camera Deputaţilor, s-a dat avizul favorabil pentru a se întâmpla acest lucru. Consiliul Judeţean Timiş va prelua, cu titlu gratuit, 80 la sută din acţiuni, pentru că 20 la sută din acţiuni aparţin Fondului Proprietatea. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a fost miercuri la Bucureşti, unde a participat la şedinţa Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor. Comisia respectivă a dat aviz favorabil pentru proiectul de lege privind transferul, cu titlu gratuit, pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” SA din proprietatea statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea judeţului Timiş. Aeroportul este tranzitat în prezent de aproximativ un milion de pasageri pe an.

Primăria Timişoara s-ar putea să primească o cotă parte din acţiuni

Cel mai probabil, Primăria Timişoara urmează să primească o cotă parte din aceste acţiuni. “80 la sută noi şi 20 la sută Fondul Proprietatea. În ceea ce priveşte Primăria Timişoara, o să putem să le dăm şi lor, după ce-l preluăm noi. Eu am susţinut întotdeauna că cineva trebuie să aibă majoritatea. Urmează, după ce preluăm, să vedem cât la sută din acţiuni vor fi date Primăriei Timişoara”, spune preşedintele CJ Timiş Titu Bojin. Autorităţile locale vor încasa profitul realizat de aeroport, însă vor trebui să aloce bani şi pentru reabilitarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii.

Comentarii

comentarii