Stăm şi ne minunăm de prea scăzutul nivel de trai, de sărăcia în care se zbate românul de rând, de faptul că avem cele mai mari preţuri la alimente. Suntem săracii Europei, dar nu pentru că nu ave resurse, ci pentru că avem „putoarea” neaoşă în care ne complacem, pentru că cei care au posibilitatea şi pun umărul să investească cinstit pentru a crea baza solidă şi sănătoasă, grăuntele industriei, întreprinderile mici şi mijlocii, sunt prea firavi, iar cei care dispun de capital apreciabil (nu vorbim acum despre felul în care l-au dobândit, poate au fost cinstiţi sau au câştigat la LOTO!) preferă să-l reinvestească într-un mod care să le aducă rapid profituri personale mari.
În Timiş, că tot ne place să fim „fruncea”, nu am auzit de fabrica „X” sau „Y” a proprietarului român „cutare” şi „cutare”. Am dezvoltat o primejdioasă industrie în lohn, străinii au venit, au deschis aici linii de fabricaţie pentru produse de calitate îndoielnică, de cele mai multe ori (pantofi care se rup de cum bagi piciorul în ei, îmbrăcăminte după tipare străine, care nu „pică” pe populaţia ţării noastre, pantaloni pentru tineri cu un croi oribil, care te face să-i atenţionezi că pică de pe ei şi rămân cu dosul gol, cu fuste şi rochii ce par deşirate şi care despuiază purtătoarele, dulciuri cu consistenţă şi cauciuc şi gust fad etc, etc). Ni s-au dus fabricile de marochinărie-încălţăminte-îmbrăcăminte, de oţet, de chibrituri, de ciocolată, de conserve de legume, iar în locul lor nu mai apar altele. Motiv de bucurie pentru patroni, care nu trebuie să se mai chinuie cu angajaţii care aderă la mişcarea sindicală, şi ea, cu lumânarea în mână.
Lipseşte iniţiativa. Românii au început să aibă iniţiative doar pe facebook, să critice atunci când cineva vrea să facă ceva bun şi temeinic, sau să recomande tot felul de fleacuri din lumea modei, cine-cu-cine-ce, nimicuri.
Şi atunci, poate că ar trebui ca însuţi statul să vină şi să promoveze astfel de iniţiative în mod energic, să-i îndemne pe oamenii de afaceri să investească în crearea bazei industriei/a economiei autohtone, iar cea mai la îndemână pentru noi, ca ţară, cred că este sectorul agroalimentar, pentru că avem totul la îndemână; ne lipsesc banii, care pot fi accesaţi din fonduri europene (este adevărat, de acolo nu se poate fura!) pentru crearea liniilor de fabricaţie. Pentru că nu vom putea trăi doar din industria IT; aplicaţiile ei ne pot ajuta enorm, dar de ce să nu avem şi fabrici de-ale noastre, care să producă bunuri de larg consum (îmbrăcăminte, încălţăminte şi aferentele lor, dar mai ales alimente) pentru noi, pe gustul nostru? Importăm alimente care nu ne plac, îmbrăcăm ceea ce nu ne stă bine, folosim deşeurile altora!
Se întrezărise o speranţă pentru judeţul Timiş, în urmă cu doi ani, prin ceea ce se prefigura a fi prima fabrică de conserve din peşte şi semipreparate din peşte din vestul ţării; judeţul Timiş are spre o sută de bălţi cu peşte care pot aduce o plus-valoare dacă proprietarii lor nu s-ar mulţumi să se limiteze la câştigul obţinut din vânzarea peştilor pescarilor care vin să-şi întindă firul sau din taxa pe pescuit/zi.
„Noi lansăm un apel către toţi investitorii cu potenţial să se asocieze, pentru că ne dorim o fabrică de conserve de peşte în Timiş. Aceasta ar permite să creăm un centru de prelucrare cu o linie tehnologică de care să beneficieze toţi producătorii piscicoli”, spunea Marian Constantin Vasile, pe vremea când era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Dorel Lazu, preşedinte Asociaţiei Banat Sturio şi cadru didactic asociat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului afirma, la rândul său, tot în 2013, că în judeţ există spaţii de 20 de milioane de euro, hale de creştere super-intensivă a peştelui, cu o producţie de 50 până la 100 kg/mc de apă. „Studiile de fezabilitate ne permit să estimăm că vom produce peste 300 tone de peşte valoros – adică păstrăv, sturion, somon, mai puţin crap, deoarece crapul creşte în crescătorii aparte şi nu este atât de valoros. Pentru aceasta, am făcut în Timiş o secţie de industrializare a acestor peşti valoroşi, pentru că prin industrializare se dublează valoarea lor economică. În afară de conserve, facem orice: peşte afumat, sărat, marinat, există o gamă largă de semipreparate şi de preparate, la borcan, cu morcov, cu ceapă, cu piper, cu dafin, cu condimente, după reţete variate, dar nu avem fabrică doar de conserve de peşte simplu”, declara Dorel Lazu.
Investiţia aceasta este de 15 milioane de euro, deci mai mult de o jumătate din restul investiţiilor. Din cele 15 milioane de euro, 5 milioane reprezintă investiţia de industrializarea peştelui şi 10 milioane de euro reprezintă producţia. „Pentru conserve este necesară o altă tehnologie, este o altă investiţie pe alte programe europene. Binenţeles că ne gândim la astfel de linii de producţie (conserve, n.r.). Noi am vrut să facem pe fonduri structurale, dar nu au mai fost bani, iar acum aşteptăm noul ciclu bugetar al UE. Vrem să dezvoltăm, în continuare, ceea ce am început. În Sud-Estul Europei avem cele mai multe investiţii şi cele mai moderne tehnologii”, a adăugat Lazu.
În Timiş funcţionează patru ferme de crescătorie intensivă a sturionilor. „Margareta” este staţia complexă de probe tehnologice, iar până la finele anului mai intră în funcţiune altele două, care produc conform planului de afaceri şi al cifrei de afaceri; toate sunt private. Celelalte ferme piscicole sunt la Giarmata (lângă Timişoara – n.r.), la Herneacova şi la Fârdea. De asemenea, la Jimbolia se aştepta intrarea pe producţie a fermei de sturioni.
Din păcate, ultimele informații venite dinspre Consiliul Județean pe acest subiect arată că inițiativa a cam picat, pentru că linia tehnologica costa și nimeni nu s-a arătat interesat de crearea unui astfel de obiectiv. Deci, magazinele vor rămâne inundate de conserve cu pește necurățat de sozi, din Vietnam sau vecini de-ai lor orientali. Puteam avea o marcă MADE IN BANAT, dar oamenii cu bani au călcat-o în picioare. Rămânem doar cu brioșe și plăcinte.
