Acasă Politica Scrisoare deschisă către primarii din Banat: “Vorbiţi şi acţionaţi în numele Banatului!”

Scrisoare deschisă către primarii din Banat: “Vorbiţi şi acţionaţi în numele Banatului!”

DISTRIBUIȚI

banatAşa-numitul Partid al Bănăţenilor a trimis o scrisoare deschisă tuturor primarilor din Banat, cărora le cere în primul rând să fie cinstiţi şi să apere valorile rânduielii bănăţene. De asemenea edililor corupţi şi celor adunaţi în găşti de interese le cere să plece cât mai repede pentru a evita răzbunarea cetăţenilor.
“Noi, cei care ne adresăm dumneavoastră acum, suntem datornicii Rânduielii Bănăţene şi cu sau fără voia dumneavoastră ne vom plăti datoriile. Noi suntem cei care vrem să trăim bănăţăneste în Banat – indiferent dacă ne-am născut aici sau ne-am aşezat aici.
 Noi nu facem deosebiri între etnii şi religii şi avem drept cod de comportament social şi de muncă Rânduiala Bănăţăna. Prin Noi vorbesc generaţiile care au făcut din BANAT o regiune cu cel mai înalt nivel de dezvoltare economică şi socială din această parte de Europa ; prin noi vorbesc cei care au făcut – acum mai bine de un secol – cercuri literare şi reviste în satele bănăţăne ; prin noi vorbesc cei care au făcut industrie grea în Banatul Montan într-o vremea când într-o bună parte din Europa nu se cunoştea cuvântul industrie ; prin noi vorbesc cei care au făcut – primii – canale navigabile şi agricultură ”după metodă” şi cei care au aprins prima lampa electrică din Europa în Capitală Banatului , Timişoara ; prin noi vorbesc cei care s-au opus miticizării Banatului în perioada interbelică ; prin noi vorbesc cei care s-au zbătut să păstreze Banatul profund occidental în epoca bolsevico-comunistă ; prin noi vorbesc cei pe care i-au vânat bolsevico-comunişti că pe nişte fiare ; prin noi vorbesc cei deportaţi în Rusia şi în bălţile Bărăganului ; prin noi vorbesc cei alungaţi peste hotare ; prin noi vorbesc cei vânduţi precum vitele în Israel sau Germania ; prin noi vorbesc cei care au trecut cu greu graniţa spre Democraţie dar şi cei care au fost ucişi , torturaţi şi încarceraţi pentru că voiau să fie Liberi ; prin noi vorbesc cei care au spus – la Timişoara, Lugoj, Reşiţa, Caransebeş ….. – în Decembrie 1989 : DESTUL ! şi-au ieşit cu mâinile goale în faţă tancurilor Puterii bolşevico-comuniste.
Prin noi vorbesc cei care s-au opus şi se opun neo-bolşevico-comuniştilor care au prins frâiele României după 1989 ; prin noi vorbesc cei care s-au stabilit în Europa, America sau Australia şi sunt atenţi la tot ce ţine de păstrarea Rânduielii Bănăţene în Banat; prin noi vorbesc cei care vor să facă regionalizare după regiunile istorice ; prin noi vorbesc cei care vor să desfiinţeze judeţele trasate pentru a distruge regiunile istorice din Transilvania şi Banat ; prin noi vorbesc cei care vor descentralizare administrativă şi fiscală ; prin noi vorbesc deoarece Noi suntem vocea Rânduielii Banatane.
Acum, după ce ne-am prezentat, doamnelor şi domnilor Primari din Banat – de la Varciorova, Orşova şi Clisura Dunării până la malul sudic al Mureşului – va rugăm să ascultaţi cererile noastre , simple şi uşor de satisfăcut :
1. Pentru Primarii din Banat care sunt adversarii Rânduielii Bănăţăne şi s-au cocoţat în scaun prin metodele clasice miticiste – ”cumpărarea” voturilor celor săraci şi dependenţi de primarii, organizarea unei găşti care ”controlează în stil mafiot localitatea prin ”privatizarea” administraţiei locale, folosirea banilor promişi de la ”centru” pentru a fură voturi, ….. – şi care s-au angajat ”plenar” în miticizarea Banatului şi distrugerea Rânduielii Bănăţene, inclusiv prin lipsa de preocupare pentru atragere de investiţi în localităţile voastre, prin sistemul de cumetrii şi promovare de beizadele, avem o cerere scurtă : PLECAŢI REPEDE DIN PRIMĂRII ! Vă cerem să aveţi grijă să luaţi cu voi toată gaşcă de miticizaţi şi beizadele, înainte de a fi trecuţi definitiv în lista duşmanilor Banatului, de unde numai DUMNEZEU va poate şterge …..dar DUMNEZEU nu protejează hoţii şi devastatorii . Dacă nu ne veţi ascultă cererea noastră vom avea grijă – Noi păstrătorii Rânduielii Bănăţăne din România, din Europa, din America şi Australia – să insistăm cât va fi necesar pe lângă autorităţi până când ultimul ban furat de către voi de la primarii şi de la stat va fi recuperat şi ultimul membru din gaşcă voastră de miticizati oportunişti şi ultima beizadea v-a ”zbura” din administraţie.
 2. Pentru Primarii care cred în rebăţănizarea Banatului prin aplicarea Rânduielii Bănăţene într-o regiune care să cuprindă toate teritoriile Banatului – o regiune cu buget propriu; o regiune care să dea la ”centru” un procent din încasări egal pentru toate regiunile şi care să poată finanţa, din încasările Regiunii Banat şi din banii Uniunii Europene , proiectele de dezvoltarea echilibrată a întregii regiuni – avem un mesaj la fel de scurt : VORBIŢI ŞI ACŢIONAŢI ÎN NUMELE BANATULUI ! Noi – voluntarii rebăţănizarii Banatului – vom fi alături de voi ; Noi vom avea grijă să-i ajutăm să evolueze pe cei care-şi vând voturile de sărăcie şi vom avea grijă să-i facem de ”râsul lumii’ pe ”nimă-n drum” care se opun miticeste reoccidentalizarii BANATULUI NOSTRU. Avem un mesaj scurt – că nu-i vrea trăncănitului miticist la berărie – pentru Primarul Capitalei Banatului : Domnule Primar, dumneavoastră v-aţi format profesional şi aţi făcut carieră în Banat; nu înţelegem de ce nu vorbiţi despre acest fapt, nu înţelegem de ce nu vorbiţi despre superioritatea Rânduielii Bănăţăne, dar mai mult, vă străduiţi să distrugeţi cât puteţi din moştenirea Capitalei Banatului şi sfidaţi Rânduiala Bănăţană? Noi nu ne lăsăm până când majoritatea locuitorilor vor nominaliza regiunea în care trăim drept BANATUL NOSTRU !” –se arată în scrisoarea deschisă adresată primarilor din Banat.

Comentarii

comentarii