Acasă Actualitate Consulul Florin Vasiloni și secretarul de stat Victor Alexeev –întâlnire cu românii...

Consulul Florin Vasiloni și secretarul de stat Victor Alexeev –întâlnire cu românii la Gyula

245
DISTRIBUIȚI

Consulatul General al României la Gyula a informat că o delegaţie  condusă de secretarul de stat Victor Alexeev a efectuat o vizită de lucru la Gyula, pentru a se întâlni cu reprezentanţii comunităţii istorice româneşti din Ungaria, în zilele de  18-19 ianuarie 2019.

Delegaţia MRP a fost însoţită de către consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni.  Fiecare întrevedere din cadrul agendei a constituit un prilej de prezentare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi a mecanismelor de finanţare oferite de acesta.

Vizita a început cu o întâlnire a delegației cu reprezentanții mai multor instituții ale comunităţii românești din Ungaria, la sediul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), care în acest an împlineşte 70 de ani de la înfiinţare.  La întrevedere au participat Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunității românești în Parlamentul Ungariei, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Alexandru Fina, vicepreședintele AȚRU, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Maria Gurzău Czeglédi, directorul LNB, Delia Covaci, redactorul-șef al săptămânalului „Cronica” al AȚRU,  conducători sau reprezentanți ai unor Autoguvernări Românești  şi şcoli la care învaţă copiii românilor din Ungaria (Gyula, Bătania, Chitighaz, Apateu, Săcal, Aletea, Leucușhaz, Macău, etc.), reprezentanţi ai unor ansambluri folclorice care păstrează tradiţiile româneşti în Ungaria, ş.a.

Secretarul de stat MRP a subliniat importanța păstrării identității culturale, lingvistice, etnice şi religioase a comunităţii româneşti din Ungaria și i-a asigurat pe cei prezenți de susținerea ministerului și a statului român. Totodată, au fost prezentate în detaliu obiectivele ministerului pentru anul 2019, accentuându-se intenția instituției de a încuraja necesitatea coagulării mediului asociativ din afara granițelor în vederea depunerii de proiecte care să aibă impact benefic în comunitățile în care sunt implementate.

Agenda de lucru a continuat cu o dezbatere derulată la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. (UCRU). La această întâlnire au participat membri ai prezidiului UCRU (Tiberiu Boca, pr. Aurel Becan, Ioan Ruja), ”, Maria Kalcsó, primarul comunei Chitighaz, Eva Iova Şimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia Românească”,  Mihaela Bucin, şeful catedrei de limba şi literatura română de la Universitatea din Szeged, Petrică Creţu, pastor al comunităţii baptiste româneşti din Micherechi, alţi delegaţi.   La această întâlnire s-a discutat despre finanțările nerambursabile oferite de MRP, dar şi despre situaţia comunităţii româneşti din Ungaria în ansamblu.  Delegaţia română a apreciat în mod deosebit contribuţia publicaţiei “Foaia românească” în cadrul procesului de păstrare a identităţii româneşti din Ungaria. Această publicaţie împlineşte zielele acestea 68 de ani de la prima apariţie.

La finalul zilei, delegația MRP s-a întâlnit cu Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), care a fost însoţit de către membri Permanenței Consiliului Eparhial: pr. Calinic Covaci, consilierul administrativ bisericesc, pr. Visarion Tuderici, secretarul eparhial, pr. Origen Sabău, consilierul cultural, pr. Teodor Marc, consilierul economic, părintele Aurel Becan, protopop de Szeged, dar și de alți preoți ai Episcopiei. Victor Alexeev a transmis aprecierea ministrului pentru românii de pretutindeni față de activitatea clerului EORU în sprijinul comunității românești din Ungaria și a ascultat cu interes sugestiile primite privind modalitățile de îmbunătățire a procesului de acordare de finanțări de către MRP. Totodată, secretarul de stat a semnat în Cartea de Onoare a Episcopiei.

 

Comentarii

comentarii