Acasă Actualitate Continuă scandalurile la PSD Arad

Continuă scandalurile la PSD Arad

370
DISTRIBUIȚI

PSD Arad continuă să fie frământat de scandaluri. Efectele luptei la vârf pentru şefia social-democraţilor s-au reverberat şi în teritoriu, la Arad, unde conferinţa judeţeană care a desemnat delegaţii arădeni la congresul naţional al PSD s-a terminat cu demisii şi acuze reciproce. Marius Lazăr, preşedintele filialei, a încercat, se pare, să forţeze adoptarea unei poziţii comune a arădenilor, de sprijinire a lui Mircea Geoană, ceea ce a provocat nemulţumiri şi reacţii aprinse. Este cunoscut faptul că Marius Lazăr este un apropiat al lui Geoană, care l-a şi impus la şefia filialei arădene a partidului, stârnind nemulţumirea unor pesedişti cu vechi state în partid la Arad. Până la urmă, vineri, s-a decis ca fiecare delegat să voteze cum îi dictează conştiinţa, mai mulţi dintre ei fiind, conform unor surse din cadrul organizaţiei PSD Arad, mai tentaţi să-l sprijine pe Adrian Năstase decât să voteze pentru actualul lider – Geoană. În ceea ce îl priveşte, Marius Lazăr a declarat fără echivoc că va merge pe mâna lui Mircea Geoană.

În urma conferinţei de vineri, un pesedist de marcă, Dimitrie Muscă, şi-a anunţat demisia din PSD. Se pare că el va fi urmat şi de alţi nemulţumiţi, printre care se va afla şi fratele său, primarul comunei Olari. Dimitrie Muscă este un nume cunoscut la Arad, el fiind conducătorul Combinatului Agroindustrial Curtici şi un apropiat al lui Ion Iliescu, care a trecut pe la Curtici la fiecare vizită a sa în Arad, pe când era şef al statului. Muscă a fost şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Arad. Alt pesedist cunoscut, Marian Melinte, secretar executiv al PSD Arad, şi-a anunţat intenţia de a-şi regândi implicarea în activitatea partidului, supărat că nu a fost desemnat să participe la Congresul Naţional al PSD.
Disputele de vineri seara reprezintă doar un episod al luptelor interne pentru putere în cadrul filialei arădene a PSD. O parte a liderilor partidului, în frunte cu senatorul Avram Crăciun, îl acuză pe Marius Lazăr pentru rezultatele sub aşteptări ale PSD la alegeri în judeţ şi îi cer acestuia plecarea de la Arad. Interesant este că „gruparea Crăciun” este bine privită chiar şi de duşmanii neîmpăcaţi ai social-democraţilor arădeni, cei de la PD-L, senatorul democrat-liberal Constantin Traian Igaş declarând de mai multe ori că o eventuală reapariţie a lui Avram Crăciun în fruntea PSD Arad ar conduce la însănătoşirea vieţii politice la Arad.

Comentarii

comentarii