Acasă Eveniment Contrabandă cu țigări cu autospeciala de Poliție de Frontieră

Contrabandă cu țigări cu autospeciala de Poliție de Frontieră

DISTRIBUIȚI

Polițiști de frontieră din Timiș, prinși cu țigări de contrabandă în autospeciala de Poliție. Doi polițiști de frontieră din Timiș au fost descoperiți în timp ce încărcau mai mulți saci cu țigări de contrabandă din Serbia în mașina de Poliție.

Cazul a ieșit la iveală după ce polițiștii din Serbia au aflat că unii dintre colegii lor ar face contrabandă cu țigări în România, așa că au pornit o investigație pentru a-i urmări.

În momentul în care au ajuns în dreptul fâșiei verzi de la granța dintre Serbia și România, ofițerii sârbi au fost văzuți cum au aruncat cutie în zona liberă. Mai apoi, și-au făcut apariția doi polițiști de frontieră români care au preluat țigările de contrabandă, ambalate în saci de rafie, și au început să le încarce în mașina de serviciu.

Un agent și un ofițer sunt principalii suspecți în acest caz. Dosarul care îi vizează pe polițiștii acuzați de contrabandă va fi preluat de procurorii DIICOT Timișoara.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a transmis şi un punct de vedere despre cercetările din acest caz.

„În cursul nopţii de 15/16 iulie 2018, conducerea ITPF Timişoara a fost informată de către autorităţile sârbe cu privire la faptul că în zona de frontieră Cruceni, pe teritoriul Serbiei, este în desfăşurare o acţiune de combatere a  contrabandei cu ţigări. Imediat, în zonă a fost trimisă o echipă operativă a ITPF Timişoara, care a depistat în proximitatea frontierei cu Serbia mai multe cartuşe cu ţigări. Cercetările în cauză se derulează, sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională şi luarea măsurilor legale. Schimbul de date şi informaţii continuă în mod operativ cu autorităţile sârbe pentru soluţionarea cazului”, se arată în comunicat al ITPF Timişoara, conform libertatea.ro.

Comentarii

comentarii