Acasă Eveniment Cooperare româno-belgiano-franceză în scopul destructurării unui grup organizat de criminalitate. Prejudiciul este...

Cooperare româno-belgiano-franceză în scopul destructurării unui grup organizat de criminalitate. Prejudiciul este de peste 1,1 milioane de euro

363
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 28 de percheziţii în Bucureşti şi în nouă judeţe pentru destructurarea unui grup infracţional organizat de criminalitate itinerantă ce ar fi comis, în perioada septembrie 2017 – iulie 2019, mai multe furturi din societăţi comerciale cu profil bricolaj, pe teritoriile Franţei şi Belgiei. Prejudiciul se ridică la peste un milion de euro în Franţa şi la 100.000 de euro în Belgia.

”Astăzi, 25 septembrie, Direcţia de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu poliţişti ai unităţilor teritoriale de poliţie, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.C., a desfăşurat o acţiune, în Bucureşti şi în 9 judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat de criminalitate itinerantă ce ar fi comis, în perioada septembrie 2017 – iulie 2019, mai multe furturi din societăţi comerciale cu profil bricolaj, pe teritoriile Franţei şi Belgiei. Au fost desfăşurate percheziţii domiciliare la 28 de adrese din România (2 –Bucureşti, 4 – Ilfov, 3 – Argeş, 10 – Buzău, 3 – Cluj, 1 – Dolj, 1 – Gorj, 2 – Maramureş, 1– Timiş, 1 – Vrancea)”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Anchetatorii precizează că au fost căutate 24 de persoane, dintre care 23 de suspecţi pentru care s-au emis mandate europene de arestare şi 1 martor.

Sursa citată precizează că s-a cooperat în materie penală, prin implicarea EUROJUST, pe baza a două ordine europene de anchetă formulate de autorităţile judiciare din Franţa – Tribunalul de Mare Instanţă din Besancon şi Belgia – Tribunalul de Primă Instanţă din Flandra de Est şi trimise D.I.I.C.O.T.

”Din activităţile comune de cercetare desfăşurate de autorităţile franceze şi belgiene, împreună cu cele române, a reieşit că membrii grupului infracţional s-ar fi deplasat frecvent pe teritoriul Franţei (în special în perioada septembrie 2017 – iunie 2018) şi mai apoi pe al Belgiei (în perioada iulie 2018 – iulie 2019). Cei în cauză ar fi comis furturi din magazine sau depozite de articole de bricolaj (în special unelte/scule electrice), situate în diferite zone din aceste ţări, bunurile sustrase fiind valorificate în străinătate sau în România”, a mai transmis Poliţia Română.

Poliţiştii au precizat că modul de acţiune al persoanelor bănuite ar fi constat în punctarea depozitelor şi/sau magazinelor, pătrunderea prin efracţie sau escaladare în interioriul acestora prin acoperiş ori prin decuparea unor pereţi laterali ai clădirilor, sustragerea de aparatură electrică, unelte de bricolaj sau scule pe care le-ar fi încredinţat unor tăinuitori specializaţi în valorificarea lor pe plan local sau transportarea în România, în vederea valorificării lor.

Prejudiciul cauzat este de  peste 1.000.000 de euro pe teritoriul Franţei şi peste 100.000 de euro pe teritoriul Belgiei.

Poliţiştii au depistat şi reţinut în vederea arestării în baza unor mandate europene a 10 dintre persoanele bănuite, au ridicat mai multe bunuri din categoria celor vizate, respectiv: drujbe, motocositoare, polizoare, maşini de găurit, aparate de tăiat circular etc., precum şi bijuterii şi ceasuri de lux a căror provenienţă urmează a fi stabilită.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul a doi anchetatori francezi, însoţiţi de ofiţerii de legătură din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, a doi anchetatori belgieni, precum şi de suportul criminaliştilor şi poliţiştilor din cadrul echipelor de intervenţie ale Poliţiei Române.

Comentarii

comentarii