Acasă Politica Copreşedinţii PNL Timiş vor ca filiala să fie prima din ţară, complet...

Copreşedinţii PNL Timiş vor ca filiala să fie prima din ţară, complet unificată

DISTRIBUIȚI

pnl pdlSe spune că o ţară cu o democraţie puternică este una în care scena politică este patronată de două – trei mari partide, reprezentative pentru Stânga şi Dreapta eşichierului, eventual unul mai mic, ‘de buzunar’, de obicei de Centru, dar care are rol decisiv în a înclina balanţa majorităţii parlamentare, în funcţie de parteneriatul pe care-l preferă.
După perioada 1990 – 1996, când în România existau aproape 200 de formaţiuni plitice, de la gigantul FSN până la Partidul Liber Schimbist (după model caragialesc), scena politică autohtonă începe să se aşeze în matca firească. Mai avem vreo 30 de formaţiuni politice, dar numai două au rămas puternice, care absorb sateliţii de aceeaşi orientare. Un PSD (pe Stânga) în care s-a dizolvat UNPR, PC aspirând spre o independenţă ‘pe cont propriu’ greu de înţeles, iar pe Dreapta s-a conturat un PNL în care s-au dizolvat PDL şi Forţa Civică, PMP rămânând cu speranţa că Traian Băsescu va face din Mişcarea Populară un partid vizibil. UDMR rămâne Uniunea politico-etnică al cărei etern deziderat rămâne de un sfert de veac ajungerea la guvernare, indiferent alături de cine, şi grupul minorităţilor, cam de aceeaşi orientare.
Copreşedinţii PNL din Timiş, Nicolae Robu (PNL) şi Dan Popa (fost PDL) doresc ca filiala judeţeană să fie prima din ţară în care să se producă unificarea finală a celor două formaţiuni componente.
‚Putem spune că am făcut istorie; s-a putut întâmpla un lucru foarte greu, pe care foarte puţină lume îl vedea posibil. Nu ne jucăm cu cuvintele, dar ceea ce am făcut noi cu unirea celor două partide de dreapta semnificative, înseamnă istorie. Scena politică românească va fi multă vreme de acum înainte altfel de cum a fost’, spune Nicolae Robu.
Fuziunea, spune liderul liberal, a avut ca primă consecinţă câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, urmate şi de alte, în primăvară. ‚Consecinţele vor fi vizibile prin lunile martie – mai, când vor aduce noutăţi; zilnic noi sperăm să vină câte ceva în acord cu aşteptările cetăţenilor acestei ţări, care şi-au pus multe speranţe că în România se va face şi o altfel de politică decât s-a făcut până acum’, adaugă Robu.
El dă asigurări că în privinţa construirii noului PNL unic şi puternic, în Timiş lucrurile au fost ‚rânduite’ mult mai bine, întrucât îl leagă o prietenie de aproape 40 de ani de copreşedintele Dan Popa, cu care colaborează foarte bine.
Dan Popa întăreşte cele afirmate de Nicolae Robu, susţinând că îşi doreşte ca Timişul să fie primul din ţară care va finaliza crearea noii structuri a PNL.
‚Ne dorim să fim primul judeţ din ţară care să finalizeze în 2015 această construcţie politică, noul PNL’, spune Dan Popa.
Pe de altă parte, Popa le cere politicienilor ca în 2015 să lase de o parte ambiţiile de partid şi să devină cetăţeni conştienţi că au fost votaţi şi trimişi în forul legislativ suprem al ţării pentru a-i ajuta pe oameni, şi nu pentru a le pune beţe în roate adversarilor politici.
‚Mi-aş dori ca după atâţia ani de război politic intern, în 2015 să avem un an normal, în care toţi politicienii – mă refer la cei din Timişoara şi Timiş, dar lucrul este valabil la nivel naţional – să-şi dea mâna şi să aducă împreună ceva Timişoarei şi Timişului, de la centurile rutiere până la bunăstarea zilnică a populaţiei. Să devină cetăţeni şi să facă lobby pentru oraş şi pentru judeţ, pentru că după mandat vor trăi tot aici şi vor suferi’, explică Dan Popa.

Comentarii

comentarii