Acasă Actualitate Cristian Buşoi cere eliminarea taxei fast-food

Cristian Buşoi cere eliminarea taxei fast-food

335
DISTRIBUIȚI

"Taxa pe alimente ar fi o premieră în ţările Uniunii Europene”, spune europarlamentarul liberal
România este pe cale de a realiza o premieră în ţările Uniunii Europene – aceea de a pune taxă pe mâncarea de tip fast-food. De fapt, aici intră mai multe tipuri de mâncare considerată a fii nesănătoasă, care va fi suprataxată şi pentru care va plăti tot consumatorul, pentru că producătorii sau vânzătorii acestor produse vor include taxa în preţul produselor.  Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi cere eliminarea taxei pe alimente, despre care afirmă că este o premieră în sistemul de taxare din Uniunea Europeană. Cristian Buşoi consideră că Ministerul Sănătăţii nu face altceva decât să introducă o nouă modalitate pentru colectarea banilor la bugetul de stat, care va avea ca efect direct creşterea preţurilor la alimente. "Taxa pe alimente ar fi o premieră în ţările Uniunii Europene. Până acum nu există niciun exemplu în acest sens. Iar consecinţa va fi că producătorii şi distribuitorii vor fi nevoiţi să crească preţurile, iar această creştere de preţuri se va regăsi în bugetele diminuate ale românilor. Ministerul Sănătăţii trebuie să recunoască cinstit: taxarea nu este o măsură pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, ci o metodă de strângere de fonduri”, spune Cristian Buşoi.

“Intenţia Ministerului Sănătăţii este de a taxa o mare varietate de alimente”

Europarlamentarul a afirmat că taxa pe alimente este discriminatorie, pentru că nu ţine cont de obiceiurile alimentare ale populaţiei şi nici nu are ca scop îmbunătăţirea acestora. „Aşa numita taxă pe fast – food este de fapt taxa pe alimente, pentru că intenţia Ministerului Sănătăţii este de a taxa o mare varietate de alimente. În plus, impunerea unei taxe discriminatorii este incorectă pentru că o astfel de taxă penalizează pe toată lumea, indiferent de stilul de viaţă şi obiceiurile de consum alimentar. Ministerul Sănătăţii trebuie să renunţe la această iniţiativă”, spune Buşoi.

“Taxarea va avea un impact negativ şi asupra industriei alimentare româneşti”

Europarlamentarul liberal spune că cei mai afectaţi de introducerea taxei fast – food vor fi românii cu venituri scăzute, dar şi întreprinderile mici si mijlocii care activează în industria alimentară. „Introducerea de noi taxe în industria alimentară va afecta şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei, în special a acelor categorii sociale cu venituri medii si mici. Şi e deja un lucru binecunoscut că în general, cetăţenii cu venituri mici consumă alimentele cele mai nesănătoase. Taxarea va avea un impact negativ şi asupra industriei alimentare româneşti, ducând la scăderi considerabile ale contribuţiilor producătorilor afectaţi la bugetul de stat, diminuarea producţiei şi implicit reducerea numărului de locuri de muncă”, spune Cristian Buşoi. În industria alimentară activau, în 2008, aproximativ zece mii de societăţi, majoritatea fiind întreprinderi mici şi mijlocii. Anul trecut, pe fondul crizei economice, cifra de afaceri a industriei a scăzut faţă de 2008, numeroase societăţi au intrat în faliment, ducând astfel la creşterea şomajului. Datele puse la dispoziţia opiniei publice de reprezentanţii industriei arată că în octombrie 2009, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, s-a înregistrat o scădere a numărului de angajaţi în industria alimentară cu 7.500 de persoane.

Comentarii

comentarii