Acasă Sport Criza de rezultate continuă la BC Timişoara

Criza de rezultate continuă la BC Timişoara

DISTRIBUIȚI

Clubul de baschet masculin BC Timişoara nu reuşeşte să iasă din pasa proastă care a ţinut încă de la începutul campionatului, ultima echipă care a reuşit să plece cu toate punctele din Sala „Constantin Jude” din Timişoara fiind penultima clasată din Divizia A, BC Perla Harghitei. Cu toate că se află cinci poziţii sub echipa din Timişoara, formaţia harghiteană a reuşit să învingă în ambele meciuri jucate împotriva bănăţenilor în acest sezon. Baschetbaliştii antrenaţi de Dragan Petricevic au jucat în cadrul etapei cu numărul XXVII al Diviziei A fără niciun obiectiv, fapt ce ar putea explica oarecum neputinţa jucătorilor timişoreni de a învinge o echipă aflată la retrogradare. Partida jucată duminică la Timişoara a început bine pentru timişoreni, însă după primele zece minute ale întâlnirii, avantajul era de partea echipei oaspete, care conducea la două puncte. Jucătorii timişoreni au încercat să revină în sfertul doi, însă, echipa care a intrat în avantaj la pauză a fost tot cea din Harghita, bănăţenii fiind la patru lungimi în spatele echipei oaspete după 20 de minute de joc. La revenirea de la cabine, alb-violeţii au dat semne că pot reveni în joc, şi s-au impus în sfertul trei cu scorul de 20-19. Revenirea bănăţenilor a fost de scurtă durată, în ultimele zece minute ale înfruntării harghitenii reuşind să profite de greşelile alb-violeţilor şi au reuşit să se distanţeze la nouă puncte. Scorul final al partidei dintre BC Timişoara şi BC Perla Harghitei a fost 68-84, înfrângerea bănăţenilor fiind cea cu numărul 15 a acestora din actualul sezon. Aşadar, cu doar trei etape înainte de finalul primei faze a întrecerii interne „leii din Banat” nu mai reuşesc să sperie pe nimeni, nici în partidele de pe teren propriu nici în cele din deplasare, schimbările în cadrul echipei fiind iminente.    
 

Comentarii

comentarii