Acasă Sport CSU Politehnica și-a stabilit programul de pregătire

CSU Politehnica și-a stabilit programul de pregătire

DISTRIBUIȚI

handbalJucătorii echipei de handbal masculin CSU Politehnica au aflat programul de pregătire până la startul noii ediții a Ligii Naționale, astfel că alb-violeții vor pleca în primul cantonament pe 23 iulie.

Elevii lui Constantin Ștefan vor sta la Debrecen până pe data de 2 august și vor juca trei meciuri cu adversari locali, iar la plecare vor întâlni echipa din Oroshaza. În 7 şi 8 august vor fi primele meciuri amicale, de la Timişoara, contra sârbilor de la Vojvodina Novi Sad. Seria partidelor amicale va continua în Ungaria, acolo unde Poli va juca împotriva vicecampioanei Ungariei, Pick Szeged. Apoi, în 22 şi 23 august, la Timişoara va veni o altă formaţie cu experienţă de cupe europene, în ultimii ani, Radnicki Kragujevac. În ultimele zile ale lunii, în 30 şi 31 august, se va desfăşura, ca de obicei, turneul Cupa Politehnica. Perioada 15-18 august este deocamdată liberă, dar, probabil, gruparea violetă se va deplasa la un turneu la Târgu Jiu. În ceea ce privește activitatea bănățenilor pe piața transferurilor, echipa de la malul Beghei a făcut cel de-al nouălea transfer, aducându-l pe Denis Kaftin. Handbalistul este cel de-al treilea stranier din echipa lui Constantin Ștefan și poate evolua atât ca inter stânga, cât și pe postul de coordonator de joc. Jucătorul rus a evoluat în Cupa Cupelor, Cupa Challenge și Cupa EHF, astfel că experiența sa va îmbunătăți mult jocul alb-violeților în sezonul următor al Ligii Naționale.

Comentarii

comentarii