La Oraviţa, oraş încremenit într-un duios patriarhalism, criza nu e foarte evidentă. Oricum, orăvițenii nu s-au prea scăldat niciodată în investiţii, oferte de locuri de muncă şi alte asemenea “binefaceri” ale consumismului. În afară de perioada înfloritoare de dinainte de 1989 şi câţiva ani după 1990, când aici era raiul blugilor, al ţigărilor, supei şi ciocolatei sârbeşti, nimic semnificativ nu s-a prea produs în zonă. Aşa că oamenii sunt, probabil, obişnuiţi să nu fie răsfăţaţi cu vreun boom economic. Excepţie face însă planul cultural, acolo unde orăviţenii au ştiut să puncteze întotdeauna, nu cu manifestări grandioase, dar cu unele de bun-simţ. Dincolo de faptul că posedă Teatrul Vechi – primul teatru din România, copie fidelă, doar la o scară mai mică, a Teatrului Vienez, locul unde Mihai Eminescu a poposit, la un moment dat, ca sufleur – orăviţenii deţin şi alte lăcaşe unde actul cultural e la el acasă. Un asemenea lăcaş, un Sfânt Lăcaş, este şi Biserica Romano-Catolică Sfânta Cruce, acolo unde Orga Rieger a bisericii a împlinit anul trecut 100 de ani. Se spune că nu e mult pentru o orgă, din moment ce în România şi Europa există asemenea instrumente cu vârste de 5-600 de ani, dar e oricum un frumos semn de perenitate a unui complex instrument pe care spiritualitatea catolică îl consideră sacru. Momentul a prilejuit un eveniment artistic şi spiritual elevat, la Biserica “Sfânta Cruce” , un sfânt lăcaş de cult atestat la 1718. Concertul a fost susţinut, la acel moment, de dr. Franz Metz, din Munchen, Germania, la orgă, Ioan Fernbach la vioară şi Nicoleta Colciar, solistă a Operei Naţionale din Timişoara, soprană. Cei trei au interpretat lucrări din Pachelbel, Haydn, Limmer, Hazlinsky şi Mozart. Organizatorul concertului a fost Parohia Romano-Catolică din Oraviţa. Este, de altfel, oarecum surprinzător că într-un oraş mic precum Oraviţa, oamenii pot să-şi definească în aşa fel vieţile, încât să participe la asemenea evenimente de o înaltă calitate artistică. “Organistul trebuie să cunoască toate meseriile, ne spune dr. Franz Metz, plecat odinioară din Lugoj, pe care am avut plăcuta ocazie să-l întâlnim, artist care, de 35 de ani susţine concerte în multe localităţi ale lumii. El trebuie să ştie tâmplărie, tinichigerie, muzică, acustică. Fiecare orgă e construită pentru biserica în care va fi instalată. Orga Rieger, cea la care am susţinut concertul, este una de serie, într-adevăr, pentru că există şi manuale, unicate, dar aceasta sună excelent. Eu am cântat la orgă atunci când regimul comunist interzisese acest instrument în biserici, frica era mare, dar, cu toate astea, am reuşit să menţinem viu spiritul muzicii de orgă, care e un instrument aproape de Dumnezeu, după părerea noastră”. Franz Metz e de acord că viitorul orgilor din România nu este unul grozav de roz. Ele se degradează în timp şi nu întotdeauna comunităţile clericale au fonduri să le salveze de la pieire. Întrebat dacă ar fi necesar un program naţional de susţinere a prezervării orgilor, măcar a celor istorice, muzicianul german e perfect de acord, numai că, atrage el atenţia, e nevoie şi de organişti, care sunt tot mai puţini în lume. Aşa că, lucrurile sunt legate: salvaţi orgile, dar creaţi condiţii şi pentru ca tinerii să devină organişti!
