Acasă Actualitate Cum vor să lupte sindicatele din sănătate împotriva aşa-numitului Cod al Muncii...

Cum vor să lupte sindicatele din sănătate împotriva aşa-numitului Cod al Muncii sclavagist?

DISTRIBUIȚI

Una dintre “mortalele” lovituri date de către actualul Cod al Muncii, supranumit şi “codul sclavagist”, sindicatelor a fost că le-a anhilat autoritatea. “Noile prevederi ale Codului Muncii faceau, practic, imposibilă, pentru noi cel puţin, dar şi pentru structuri mult mai puternice, reacţia şi posibilitatea de a negocia”, a precizat chirurgul Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere “Dr. Ioan Cantacuzino”.
Dr. Olimpia Oprea, preşedintele Sindicatului Medicilor “Materna” Timişoara, a declarat, marţi, 12 iunie, că a avut o discuţie, la Bucureşti, luni, 11 iunie, cu dr. Chirculescu şi cu prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, cu prilejul Galei Medica, pe acest subiect. “Încercăm să ne reorganizăm, să facem ceva. Peste o lună, ne vom întâlni, la Sibiu sau Braşov, probabil, cu toţi reprezentanţii sindicatelor medicilor din ţară”, a spus dr. Oprea. Cu trei săptămâni în urmă, medicii sindicalişti români au avut o întâlnire, la Varna, în Bulgaria, cu echivalentele europene ale sindicatelor şi colegiilor medicilor, ocazie cu care s-a remarcat că şi medicii din Europa se lovesc de probleme similare cu ale celor din România.
“Cel mai important este că am stabilit o legătură strânsă cu Camera Federativă a Medicilor din România, reprezentată la Varna de trei medici conduşi de noua preşedintă a camerei, dr. Piroska Zagyva, care este pneumolog la Baia Mare. Cu această ocazie, am stabilit, de principiu, o colaborare stransă între organizaţiile noastre sindicale şi Colegiul Medicilor din România. Ne-am gândit la o fuzionare a organizaţiilor noastre, la care să atragem şi celelalte grupări sindicale ale medicilor din ţară. Problema fundamentală este că, actualmente, niciun sindicat al medicilor nu are reprezentativitate”, a subliniat dr. Chirculescu. În următoarele 3 – 4 luni, vor fi organizate mai multe întâlniri, astfel încât să fie stabilită modalitatea optima de a conlucra. Camera Federativă a Medicilor a trimis deja un protocol de colaborare Colegiului Naţional, protocol care între Sindicatul Cantacuzino şi Colegiu exista deja.
“Scopul nostru este, actualmente, să găsim o modalitate prin care să unim organizaţiile noastre într-un front de acţiune comun”, spune dr. Chriculescu.

Comentarii

comentarii