Acasă Actualitate Dacian Cioloș, venit la Timișoara pentru a-și arăta susținerea pentru Dominic Fritz:...

Dacian Cioloș, venit la Timișoara pentru a-și arăta susținerea pentru Dominic Fritz: „Dacă Dominic a ales Timișoara, pe 27 septembrie și timișorenii au ocazia să îl aleagă pe Dominic”

847
DISTRIBUIȚI

Fostul prim-ministru Dacian Cioloș, președintele PLUS și liderul grupului europarlamentar Renew Europe, a venit la Timișoara, pe 11 septembrie, pentru a-și arăta, și el, susținerea față de Dominic Fritz, candidatul USR PLUS pentru Primăria Timișoara, Cristian Moș, candidatul USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Timiș, dar și pentru celelalte nume de pe listele alianței la aceste alegeri.

Primul care a vorbit în conferința de vineri a fost Raul Olajos, președintele PLUS Timiș – copreședinte USR PLUS Timiș – și candidat pentru un post de consilier județean. „USR PLUS Timiș vine în față alegătorilor cu peste 850 de candidați, în peste 80 de UAT-uri, din 99, toate acestea pentru a putea să contribuie la reforma administrațiilor publice locale. (…) Majoritatea (candidaților – n.r.) sunt din mediul privat sau universitar. Sunt fiscaliști, ingineri, medici, specialiști în doemniilor lor cu expertiză dobândită în mediul privat, prin indicatori de performanșă verificați. Prin ei, dorim să contribuim la eficientizarea administrațiilor publice și la obiective concrete, precum mobilitatea urbană, creșterea și prezența industriilor cu valoarea adăugată mare, stimularea micilor întreprinzători, a agricultorilor și, nu în ultimul rând, la transparentizarea și digitalizarea actului administrativ”, a declarat Olajos.

Următorul care a luat cuvântul a fost chiar Dacian Cioloș. „Alegerile din 27 septembrie sunt ocazia să scăpăm de privilegiați, de sinecuriști, ceea ce am tot avut în ultimii 30 de ani și vedem ceea ce avem acum. Obiectivul nostru, USR PLUS, nu este doar de a da oameni noi și competenți în administrația locală, ci noi vrem să facem o breșă în magma clasa construită în zeci de ani de zile de vechile partide. Ați văzut, dacă ești primar, nu prea contează că te duci într-o parte sau cealaltă, să îți păstrezi funcția. Votând USR PLUS, prin primari, dar nu numai, ci și prin consilieri, vom face această breșă în ceea ce se întâmplă acum în administrația. Vrem să facem lumină,  cum spun colegii de aici din Timișoara, „la lumină nu se fură”, sau, oricum, se fură, dar mai greu. Să scoatem la lumină adevărul și realitățile din consiliile locale și administrația publică locală, să ne asigurăm de transparența și eficiența cheltuirii banului public. Vrem proiecte pentru cetățeni, nu pentru sinecuriști!”, a spus acesta.

Fostul prim-ministru a spus că actualele probleme ale administrațiilor locale sunt corupția, nepotismul și firmele căpușă ale sinecuriștilor. Aceste lucruri, în opinia lui Cioloș, duc la o cheltuire proastă a banului public, fac ca investitorii să evite să investească și, deci, avem sărăcie. La Timișoara, mai spune acesta, „chiar dacă este unul dintre locurile în care s-au mai mișcat lucrurile, totuși merită mai mult, merită să devină de facto un oraș european”.

„Este nevoie de viziune clară, nu doar de tras un asfalt ici-colo și construit câte un parc, înainte de alegeri. Timișoara are nevoie să fie pusă pe harta Europei, nu doar a României. Actualul primar, Robu, nu e primarul cu care timișorenii să se mândrească. Dominic Fritz trebuie să fie primarului Timișoarei 2023 Capitală Culturală Europeană. Ce primar poate să fie Robu în orașul Capitală Culturală Europeană care vrea să arate viziunea aceasta a diversității și toleranței pe care România vrea s-o proiecteze? Ce alt primar (în afară de Dominic Fritz – n.r.) poate să aleagă Timișoara dacă vrea o diplomație culturală, o diplomație europeană?”, a mai declarat Cioloș.

Pe Dominic Fritz, Cioloș l-a descris drept „un om pentru care diplomația are un spirit practic – una în care nu doar vorbești, ci faci lucruri, pui oameni împreună să facă aceste lucruri – , un om apropiat de oameni, nu doar care le apără interesele, muncește împreună cu ei să schimbe lucrurile în bine”. Președintele PLUS promite că viziunea USR PLUS pentru alegerile locale este una care va continua și la nivel central, alianța propunându-și să ajungă la guvernare. „Vrem să avem coerență între ce fac aleșii locali, cu ce, mai apoi, vom face la guvernare, să schimbăm și de la nivel local și de la nivel central lucrurile în bine”.

Revenind la Dominic Fritz, Dacian Cioloș a precizat că povestea acestuia seamănă cu cea a soției sale, constatând că atât aceasta, cât și candidatul la Primăria Timișoara, au venit și au rămas în România din dragoste pentru această țară, nu doar din obligație. „Un om care cunoaște Timișoara, nu a lucrat aici din obligație. Sunt sigur că Dominic iubește Timișoara și iubește România. (…) În astfel de oameni (precum soția sa, Valerie, și Dominic Fritz – n.r.) poți să ai încredere că vor face lucruri pentru ceilalți, nu doar pentru ei. Hai să fim sinceri, Dominic nu avea nevoie să vină în România să fie primar, ca să își umple buzunarul.  Va trage Timișoara spre vest, spre valorile europene pe care el, sunt convins, deja le are. Dacă Dominic a ales Timișoara, pe 27 septembrie și timișorenii au ocazia să îl aleagă pe Dominic”.

Totuși, Cioloș este conștient că la aceste alegeri nu este vorba doar de Dominic și recomandă și alegerea echipei USR PLUS și la Consiliul Județean Timiș. „Dacă Timișoara se duce în direcția bună, și Timișul se va duce în direcția bună!”, anticipează acesta. „Votați pe 27 septembrie USR PLUS. Dacă ați avut curajul să ieșiți în stradă în 1989, ați avut curajul să ieșiți de fiecare dată când ați considerat că este necesar, să nu ne fie frică de acest virus. Dacă nu putem să oprim imediat virusul COVID, putem să oprim virusul hoției și corupției”.

Cristian Moș, președintele USR Timiș și candidatul USR PLUS la președinția Consiliului Județean, a vorbit și el despre valorile pe care vrea să le aducă în administrația județeană: transparența și dialogul. „Este o campanie grea, pentru care USR PLUS se pregătește de 4 ani. Atacurile din partea vechii clasei politice vor continua. Suntem conștienți că România nu a fost făcută de oameni care au stat deoparte. Dacă toți oameni curați s-ar ține departe de politică, nu am avea oamenii curajoși care să ne arate ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise”, a spus Moș.

Dominic Fritz, pe de altă parte, a întors cuvintele frumoase primite de la Dacian Cioloș, pe care l-a lăudat pentru „leadership-ul, integritatea și demnitatea cu care reprezintă valorile europene în Parlamentul European”. „Faptul că al treilea cel mai mare grup este condus de un fost prim-ministru din România, de un om politic din USR PLUS, nu e o întâmplare. Arată că România, că alianța USR PLUS are un cuvânt de spus în Europa”, spune candidatul USR PLUS la Primăria Timișoara.

Fritz nu a ezitat să critice, încă o dată, prestația în perspectivă europeană a actualului primar, Nicolae Robu: „Din păcate, Timișoara e aproape invizibilă pe harta Europei. Faptul că suntem Capitală Culturală Europeană, iată, în 2023, încă nu este valorificat în promovarea orașului. Avem un primar care nu știe decât să reprezinte propriile glume și orgolii. Un oraș cu aceste valori – diversitate, experiență multiculturală – trebuie să joace un rol mult mai puternic pe acest continent. Tocmai pentru că celelalte orașe au ceva de învățat. Dacă reușim să trăim împreună cu respect și toleranță, dacă reușim să fructificăm diversitatea noastră, atunci suntem și inovatori. Inovație este născută din diversitate. Unde există perspective diferite, se nasc idei noi. Idei noi nu se nasc când ești înconjurat doar de oameni ca tine”, consideră neamțul.

Un plan al lui Fritz prin care vrea să readucă Timișoara pe harta Europei este rugămintea pentru președintele Klaus Iohannis de a-i invita pe șefii de stat ale țărilor de proveniență a minorităților din Româna să vină în Timișoara, la un summit la care să dezbată exact tema „Inovare prin diversitate”.

Bianca Luca, candidată USR PLUS pentru Consiliul Județean, prezentă și ea la această conferință, a spus „Nu consider că în 2020 mai este normal pe agenda electorală, pe lista de priorități să punem asfaltarea de drumuri, piste de biciclete, parcuri sau rețele de utilități”. Aceasta promite, de asemenea, că USR PLUS se va îngriji, din pozițiile de conducere, să scape de problemele șantierelor abandonate și blocajelor în bugete.

Comentarii

comentarii