Acasă Politica Dan Oberșterescu, președintele PNȚCD Caraș-Severin: ”Descătușarea unei forțe creștin-democrate e absolut necesară”

Dan Oberșterescu, președintele PNȚCD Caraș-Severin: ”Descătușarea unei forțe creștin-democrate e absolut necesară”

DISTRIBUIȚI

PNȚCD vrea să se exprime electoral la alegerile de anul viitor, dar în condițiile în care justiția nu se propunță în legătură cu situația internă din partid, nu are cum să facă acest lucru, a declarat ieri, la Reșița, Dan Oberșterscu, președintele Organizației Județene Caraș-Severin. Așa se explică, în opinia liderului țărănist, gestul lui Victor Ciorbea de a se adresa celui care odinioară l-a ”detronat”, adică Traian Băsescu. Incertitudinile la cel mai înalt nivel din justiție, vizavi de situația PNȚCD, sunt de neacceptat pentru țărăniști, care s-au văzut atacați de Crin Antonescu. ”Noi am spijinit liberalii în 1990, pentru a intra în Convenția Democrată, a spus Oberșterescu și acum nu criticăm în nici un fel actele lor politice, cum ar fi constituirea USL. De aceea, cerem și noi același respect. E nevoie de descătușarea unei forțe creștin-democrate în România, suntem convinși de asta. Iar Victor Ciorbea nu e nici imoral, și nici corupt. Faptul că s-a adresat președintelui face parte dintr-un compromis necesar în politică”. PNȚCD sprijină cu toate forțele revenirea României la monarhie, a declarat și primvicepreședintele Dan Sârbu. ”Încă din 18 iulie, de la moțiunea Calea Dreaptă, s-a spus că PNȚCD, dacă va ajunge în parlament, primul lucru pe care-l va face este să propună un referendum pentru modificarea Constituției, în sensul schimbării formei de guvernământ. O mare parte din populație dorește monarhie, consideră Sârbu, dar nu se poate exprima și nimeni nu o întreabă. De fapt, noi nu am făcut în acești 20 de ani decât să privatizăm comunismul, nu am implementat o reală democrație și, apoi, o autentică economie de piață”.
 

Comentarii

comentarii