„În ultimii 5-6 ani de zile, în Timişoara nu am văzut că s-a schimbat nimic”
Senatorul hunedorean a vorbit şi despre relaţia pe care a avut-o PNL cu… „Ciuhandru”… „Domnul Ciuhandru a ieşit cu voturile PNL şi ale Forumului German în 2008. Noi atunci am făcut nişte promisiuni domnului Ciuhandru, promisiunile pe care le-a făcut domnia sa nu le-a respectat ulterior. Ne-a promis o susţinere în campania de la generale. City manager care trebuia să fie din partea PNL. Cred că este bine ca după 16 ani de zile să mai facem o schimbare. În ultimii 5-6 ani de zile, în Timişoara nu am văzut că s-a schimbat nimic”, a spus Ruşanu.
Cât priveşte eventuale negocieri ale PNL cu aripa Ciorbea-Ciuhandu, Ruşanu spune că au fost nişte întâlniri pe la Bucureşti, însă fără nici un rezultat. „Candidatul USL la Primăria Timişoarei este domnul profesor Nicolae Robu – nu există nici o altă negociere, nici un alt subterfugiu”, a spus răspicat Dan Radu Ruşanu.
În Regiunea V Vest, USL vrea să scoată un rezultat mult mai bun decât cel de până acum. „După alegeri, sperăm ca Timişul şi Caraşul, într-un procent foarte mare, vor fi ale USL, sperăm ca şi în judeţul Arad să scoatem un procent foarte bun, în Hunedoara deja avem”, spune Ruşanu.
Comentarii
comentarii