”A different kind of vision”/ ”Un alt fel de viziune” – așa se numește crezul artistic al tânărului, dar deja profesionistului fotograf Daniel Pușcău, născut la Reșița, în 15 octombrie 1979. Ceea ce te frapează la el, în primul rând, deși nu ar trebui să frapeze acest lucru, este lipsa totală de blazare. Pasiunea cu care vorbește despre fotografie, verva cu care îți arată o parte din roadele muncii sale spun multe despre o abordare profund artistică a lumii. Filonul acesta cultural și artistic care se află în el, capacitatea de radiografiere, să-i spunem intelectuală, a universului în care ne mișcăm, a oamenilor, a formelor, a chipurilor face din Dani Pușcău un observator profund al materialității. Desigur, orice analiză de acest fel aparține, eventual, celor care vor să încadreze într-un tipar critic munca artistului reșițean, dar el vorbește cu simplitate despre viziunile sale. Nici urmă de bombastic, de prețiozitate, în atitudinea sa artistică, ci dimpotrivă: un perpetuu joc, uneori ludic, cu realitatea, o abordare mai degrabă jucăușă a liniilor lumii. O lejeritate a ochiului și spiritului, dar numai cine a creat vreodată știe că lucrurile aparent simple provin din baze mai complicate. Cu siguranță, Dani Pușcău a ”măcinat” de-a lungul timpului, în conștiința sa artistică, imagini, forme, stări, atitudini, până a ajunge la această maturitate. Pentru că am curajul să spun oricând că tânărul artist reșițean se află deja la nivelul unei maturități creatoare. Într-o lume care abundă de gadget-uri, de device-uri, care pot capta imaginea, într-o lume în care o poză e la îndemâna oricui, fotografia autentică, fotografia artistică se distinge parcă și mai mult în marea de poze. Sigur, pentru cine are deschiderea și capacitatea de a recepta așa ceva. Iar Dani Pușcău este unul dintre exponenții unei generații de autentici artiști.
Acasă, în intimitatea creației
Mentalități
”Din păcate, la noi trebuie lucrat și aici la mentalitate, spune Daniel Pușcău. Eu, când văd ceva, fotografiez, nu mai stau pe gânduri. Am văzut în parc o fetiță frumoasă, am luat repede aparatul și am fotografiat-o. Abia apoi m-am gândit la dreptul la imagine, că e minoră și așa mai departe. Mama ei m-a întrebat imediat, încruntată: ce faci? Pozez, am zis. De ce? Pentru că e frumoasă. Atunci s-a mai muiat. Într-o altă seară, stăteam cu aparatul pe trepied în parc, să fotografiez noaptea, cu lumini, aveam eu o idee în cap. Vine gardianul la mine și mă întreabă la fel: ce faci? Păi nu se vede? întreb. Știi că n-ai voie? îmi spune. Păi de ce, că e spațiu public? Este, dar uite, îmi explică, acolo e podul acela, e strategic. Prostii. La noi nu există cu adevărat reglementări în domeniu. Pentru că, pe de altă parte, sunt filmați oameni care țipă de durere sau se află în ipostaze în care le e lezat cu adevărat dreptul la imagine. Oricum, oamenii sunt, în general, reticenți la fotografiat”. La Timișoara, spune Dani, există o asociație de fotografi pasionați. Ei și-au cucerit dreptul în instanță de a fotografia oriunde, au scăpat de primărie, de polițițti locali, de tot felul de gardieni. ”La noi și toată lumea merge cu capul în jos, spune artistul, vezi numai fețe mohorâte sau dacă observi o femeie frumoasă și e însoțită, nu prea ai curajul să o fotografiezi, tot din cauza mentalității. În alte țări e altfel. Oamenii îți pozează, zâmbitori, fără complexe, se bucură dacă îi fotografiezi.” Daniel Pușcău mi-a explicat, simplu, și care consideră el că e diferența dintre o poză și o fotografie: fotografia trebuie să transmită ceva, spune Dani. Poza e poză. Fotografia e viziune. ”De aceea, când am lucrat la logo-ul meu, mi-am ales „A different kind of vision”, pentru că e vorba de viziune. Obiectivul aparatului e intermediarul între mine și lumea pe care o fotografiez. Restul e viziune”, spune Dani. Spuneam la început că una dintre modalitățile adecvate de a-l vedea pe Dani la lucru este ori să mergi cu el pe teren, ori să stai lângă el, în studio. În timpul discuției noastre, Daniel Pușcău s-a apucat și de lucru. Și-a aranjat studioul, a pregătit aparatul, a aranjat luminile. Unul dintre modele, o tânără, tocmai termina ședința de make-up cu Alina, sau Bulinutza, cum ii spune, cu drag, soțul ei. Dani e fermecător, atunci când fotografiază. Glumește, e empatic, rezonează cu modelul, sfaturile sale sunt pe un ton glumeț, râde într-una, e tonic. O adevărată plăcere să lucrezi cu el. Iar expozițiile sale sunt măsura unui talent autentic. Pentru că de Daniel Pușcău, e deja o certitudine, veți auzi tot mai mult în lumea fotografiei artistice.
Comentarii
comentarii